"Teatrul este cautarea constanta a perfectiunii, este o incercare de a descoperi armonia in mijlocul celei mai terifiante dezordini. Este putere si curaj. Cred ca acest tip de optimism e preferabil multimii celora care, cu ochii si urechile inchise, incearca sa se convinga ca totul este in regula." - L. Dodin
Ti-am vazut frumusetea, ti-am ascultat povestile, ti-am intuit inca din vremea copilariei taramurile magice, cu fiecare gand si vis implinit, adeseori rastignit. Ti-am plans durerea, sfasierea, incercarea- cum sa nu treci tocmai tu prin asta, tara mea draga, cand in aceste aprige vremuri inca mai porti pe tampla cununa de spini si suspinele bisericilor, manastirilor, chiliilor, inchisorilor sfinte, genunchii inaspriti de inchinaciuni si matanii, cearcanele razboiului nevazut- ca un fel de insemn sculptat pana in adancul fiintei de sarea lacrimei celei din urma. Te iubesc pentru tot ceea ce pot si nu pot intelege cand te vad si ma gandesc la tine, atingand cu inCredere scoarta tainica a unui arbore la Prislop. Maica Domnului fie cu tine!
"Vorbiți cu un sfânt sau citiți poezia unor asasini: Dumnezeu ne vorbește prin copaci și prin pietre; îngerii ne vizitează printre raze, valuri și siajul păsărilor. Foarte rar creația sa secundară, omul, e purtătorul vreunui mesaj absolut. Doar atunci când se confundă cu natura și comunică în limbajul universal al acesteia... doar atunci vorbește perfecțiunea prin el.
Când tai un copac, când spulberi o piatră, când interzici cuiva lumina sau liniștea, când acoperi un lac sau când întrerupi un zbor, ești asasin. Când plantezi, când sculptezi înnobilând, când faci muzică sau când dăruiești pace, când aprinzi o flacără în cineva sau o lumânare undeva, când faci o baltă de lacrimi sau un iaz pentru pești ori când dai de mâncare la porumbei, nu ești neapărat sfânt – dar cel puțin aduci, și tu, o câtă contribuție la statusul clipei care te suportă live...vei vedea ulterior câtă... nu te grăbi: vei afla!
Nu te-ai născut zdreanță – te-ai născut imperfect, da... te-ai născut handicapat în a pricepe lucrurile complexe din directa ta vecinătate... din start străin pentru restul celor cu care împarți lumea... eminamente prost în a conduce pe – nu-i așa? – încurcatele căi ale Domnului... fără permis de zbor, fără rădăcini, fără o oglindă reală pentru sufletului tău și fără tăria de a supraviețui unei fie și mediocre catastrofe. Dar asta nu numai că nu îți dă voie să îți scuipi frustrările pe lucrurile a căror viață îți depășește intelectul, pe aparițiile a căror aparentă slăbiciune și îți transcende sufletul, pe minunile pe care nu ți le revelează ochiul opac...
Dacă pentru tine un copac e ceva ce se taie gratuit, atunci meriți ca una dintre crengile lui să-ți fie prilejul ultimei ejaculări, să atârni, cu coloana sfîrâmată, în aplauzele interiorizate ale celor ce, oricum, nu aveau vreun motiv să te regrete, nicio curiozitate să te aibe în preajma lor, nicio dorință să te-ndrăgească.
Pentru că să tai un copac în baza unui act volițional gratuit, e, în fapt, sinucidere. O sinucidere murdară... pentru că nici măcar nu înțelegi asta."
Un articol minunat: ABULADZE SAU FRUMUSETEA "OMULUI VECHI" - AICI.
"The fire was devouring everything. It was raging with such a malice as if it was taking revenge on me. It raged with an increasing vigor, not suspecting that it is not everlasting either. It burned as long as there was something to burn. And when it went out, only black coals and ashes remained from its recent power. Yes, the power and the greatness of fire was illusory.
And only she, the child of heaven is not illusory. Only she doesn't change, forever beautiful, forever sublime, and forever human. "
Nu am sa vorbesc prea mult aici despre iubirea de neam, de stramosi si de patrie. A facut-o deja mult mai bine Gheorghita Coser AICI. Si nici n-am sa arat cu degetul spre acei semeni ai nostri care judeca la fiecare ceas frumusetile acestui pamant, pentru ca majoritatea dintre ei nu au fost nici in Delta Dunarii, nici la Sarmisegetusa, nici la Prislop, nici la Sambata, nici in Apuseni, nici in Retezat etc. Asa ca, m-as obosi de pomana. Mai ales cand acesta se refera doar la aspectul material si mai putin la credinta acestui popor, basca, chiar o judeca pe baba desculta si murdara pe picioare care se roaga in biserica (a lui Tutea) pentru ca miroase a iarna. Duc si eu la randul meu luptele mele aici si ar fi nedrept sa nu recunosc ca m-am gandit de mai multe ori sa plec din tara. Dar de cele mai multe ori cand am avut rani deschise pe suflet, nu am aruncat totusi in aer cu cuvinte grele, de ocara.
Acum insa nu se mai poate sa stam cu ochiul plecat si sa ne scarpinam la tampla. Trebuie sa facem ceva. TREBUIE, dragii mei, sa ne informam apoi sa luam atitudine si daca e cazul sa iesim in strada. Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!
"Doamne, unde-ai sa ne-asezi pe noi, visatorii, care-am baut din corola florii de matraguna si-am trait goi? N-am avut alta-avutie decat praful de pe talpile noastre, alta casa decat zarile-albastre din copilarie.
Oamenii, ocolindu-ne, au zis: cine sunt acesti vanzatori de vis? N-am avut liniste, n-am avut masa-asezata, insa tu ne zambeai cateodata. Te-aratai la sfarsitul cate unui cuvant, erai ca un fulger, ca o pala de vant. Si noi ne spuneam rugaciunile, increzatori in toate minunile.
Doamne, dintre toti copiii tai, numai noi am fost ca paserile-n aceste vai. Iarta-ne ce-am gresit si primeste-ne in gradinile pe care ingerii tai le-au plivit. Pune-ti mainile pe ranele noastre prea pamantesti si spune ca ne vindeci si ne primesti."
"Părintele a lăsat cuvintele acestea drept testament: "Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu! În jurul mormântului există un duh care te îndeamnă la pocăinţă, la linişte. Te îndeamnă să-ţi plângi păcatele, să-ţi îndrepţi viaţa, să-L cauţi mai mult pe Dumnezeu."
"Din dulcele chin, din amara placere ce între moarte ne poarta si înviere,
din voluptatile noptii, din calda împaratie, o umbra-ti ramîne subt ochi, usor albastrie.
Cu ce sa aseaman adaosul, cînd vraja pereche nu are? Cu o priveliste, cu vreo-ntîmplare, uitate-n tinuturi uitat-legendare?
De izbînzi, raspunzînd în pierzanii, de-un farmec ranit aminteste umbra subt ochi, de-o prelungire la nesfîrsit
a vremii cu freamat de mai, de mireasma rasurii, de arderea gurii, de Eva în fuga iesind din rai si, nu stiu cum, de-ntîia ei umbra cazuta pe drum." Lucian Blaga
"De noi le e frică – nu de atei, nu de infractorii nativi, nu de soldații inamicului. Cu ăștia se descurcă: sunt o predestinare; sunt ca și ei – doar că de cealaltă parte. Armistițiile îi așează la aceeași masă. Îi îmbată aceeași băutură, îi iubesc și îi inșeală aceleași femei, servesc același patron, citesc aceeași carte. Sunt peisajul aceluiași decor și se regăsesc pe aceleași tabele.
De noi le e frică: suntem copacii care le ocupă parcarea, suntem partitura indescifrabilă a muzicii neascultate de la nunțile lor, jokerul din pietre, ora inexactă, „probabilul” din timp, peștera nevizitată, cortul fără tabără, apa necontorizabilă, factura fără adresă și fără destinatar. Suntem partea de cuantică din fizica lor. Radicalul din minus unul lor.
Așa cum ei, oficialii, sunt o insultă la adresa libertății în general și a dreptului în particular. Lanțul de la câine, e-urile din pâine, dăunătorul din natură, ura din cultură. Anomalii sufletești. Cancerul îngerilor. Inclasabilii – cum spunea unul dintre ei – sunt în afara legii și tocmai de aceea extrem de corecți. „Extrem” inseamnă deopotrivă „dincolo” și „frumos”: „atipic” și „nelocalizabil”, o hartă de pe care mâna cartografului șterge granițele, cea a criticului, manualele, cea a geneticianului, genele, cea a profetului, viitorul... Cronicari indisciplinați ai propriilor visuri, suntem redactorii fără chef ai coșmarurilor lor. Energia noastră se disipează în meditații necuantificabile. Sculptăm lumina, iar becurile lor ne încurcă, așa cum pe ei în încurcă invizibilitatea noastră, imaterialitatea lucrărilor noastre, absența noastră de la orice recensământ. Suntem treji niciodată și suntem beți nicăieri. Viața oficialilor e un trai de pe ieri pe poimâine din care lipsește minunea de acum.
„Toate aceste lucruri - femeile cu care am greşit, acţiunile cu care am greşit, circumstanţele în care am greşit, toate acestea sunt unelte pentru poet. Un poet trebuie să considere toate lucrurile ca fiindu-i date, chiar şi nenorocirile. Nenorocirile, înfrângerea, umilinţa, nereuşita, acestea sunt uneltele noastre. Doar nu crezi că atunci când eşti fericit poţi să produci ceva.” (Borges despre el insusi...)
"Aici, langa insula,
marea,
si ce noian de mare,
se revarsa
din sine
in fiece clipa,
zice ba da, ba nu,
ba nu, ba nu, ba nu,
zice ba da, in azur,
in spuma, in galop,
zice ba nu, ba nu.
Nu poate sa stea linistita,
„ma cheama marea" repeta,
se lipeste de-o stanca,
nu izbuteste s-o-nduplece,
atunci,
cu sapte limbi verzi,
de sapte caini verzi,
de sapte tigri verzi,
de sapte mari verzi,
o mangaie, o saruta,
o umezeste,
si se bate in piept,
repetandu-si numele.
O, mare, asa te cheama,
tovarase ocean,
nu pierde vreme si apa,
nu te zbuciuma atata,
ajuta-ne ;
suntem maruntii pescari
oamenii tarmului,
ne e foame si frig
si ni-esti dusman.
Nu lovi asa tare,
nu striga-n acest fel ;
deschide sipetul verde
si pune-n mainile
fiecaruia,
daru-ti de argint:
pestele nostru
cel de toate zilele.
Aici, in fiece casa
il dorim,
de-ar fi de argint,
de clestar sau de luna ;
el s-a nascut
pentru sarmanele
vetre de pe pamant.
Nu-I pastra,
hapsano,
ca pe-un rece fulger lichid,
ce sageteaza
sub undele tale.
Vino, deschide-te,
lasa-l
sa fie captivul
mainilor noastre,
ajuta-ne, oceane,
verde si adanc parinte,
sa punem capat, o data, pamantenei mizerii. Lasa-ne
sa culegem nesfarsita recolta a fapturilor tale,
graul si strugurii tai, bivolii si metalele tale,
splendoarea-n ape scaldata si profundele roade.
Parinte ocean,
noi stim cum te cheama,
toti pescarusii imprastie
numele tau in nisipuri ;
potoleste-te, rogu-te,
inceteaza coama sa-ti scuturi,
nu mai ameninta,
cerul nu-l mai musca
cu frumosii tai colti,
lasa-te o clipa
de vitejiile tale,
si da-ne, da fiecaruia,
fiecarei
femei si fiecarui copil,
un peste mare sau mic,
in fiece zi.
Iesi pe toate caile
lumii
si imparte peste
si striga
striga,
sa te auda toti,
toti truditorii sarmani,
si sa spuna atunci cand se isca la gura minei :
„Uite ca vine batranul ocean, sa imparta peste".
Si iarasi vor cobori in intuneric zambind,
si pe strazi si in paduri oamenii vor zξmbi
si pamantul, cu un zambet oceanic.
Dar
daca nu ai pofta,
daca nu ti-e pe voie,
asteapta,
asteapta-ne,
sa chibzuim,
in primul rand
sa-ncheiem
socotelile noastre-omenesti,
pe cele mari, mai intii,
si restul, dupa aceea.
Atunci
te vom strapunge,
vom intra, taindu-ti talazul,
cu pumnale de foc,
pe cai electrici sari-vom,
improscandu-ti spuma ;
ne-om scufunda
cantand,
pana ce vom atinge
adancul maruntaielor tale ;
un fir atomic
te va incinge ;
sadi-vom
in livada-ti adanca
pomi
de ciment si otel ;
te-om ancora
de maini si picioare,
deasupra ta,
oamenii vor trece, scuipand,
taindu-ti ciorchinii,
faurindu-ti fraie,
incalecandu-te si imblanzindu-te,
stapanindu-ti sufletul.
Dar asta va fi
atunci cand noi, oamenii,
vom fi rezolvat
problemele noastre,
marea,
marea problema.
Totul vom rezolva,
incetul cu-ncetul :
pe tine, ocean, te vom sili
si pe tine, pamant,
sa faceti minuni,
caci in noi insine,
in lupta noastra,
se afla painea si pestele,
se afla minunea. " Pablo Neruda
joi, 18 august 2011
Ca bine spunea prietena draga sufletului meu:
furtuna nu poate spulbera decat ceea ce nu este durabil.
Cam aceasta ar fi concluzia pe luna august! Si totusi, nu inteleg un singur lucru: dupa ce facem un anume compromis, dupa ce mergem pe un anume drum impotriva inimii si a sufletului nostru, cum savuram dimineata cafeaua? Cum savuram in amurguri gustul vinului ales? Cum ne purtam trupul pe strada printre ceilalti semeni? Cum imbratisam? Cum salutam? Si cat de mare este efortul de a ne minti ca suntem aceiasi? Si oare, tigara, o tinem intre degete cu aceeasi eleganta? Si oare ochiul straluceste la fel de intens? Si oare stim ca uneori decizia noastra omoara un vis?
The sea it swells like a sore head And the night it is aching Two lovers lie with no sheets on their bed And the day it is breaking
On rainy days, we'd go swimming out On rainy days, swimming in the sound On rainy days, we'd go swimming out
You're in my mind all of the time I know that's not enough If the sky can crack, there must be some way back For love and only love
Electrical Storm Baby don't cry Car alarm won't let ya back to sleep You're kept awake dreaming someone else's dream Coffee is cold, but it'll get you through Compromise, that's nothing new to you
Let's see colours that have never been seen Let's go to places no one else has been
You're in my mind all of the time I know that's not enough Well if the sky can crack, there must be some way back To love and only love
Electrical Storm Baby don't cry
It's hot as hell, honey, in this room Sure hope the weather will break soon The air is heavy, heavy as a truck Need the rain to wash away our bad luck
Hey-yeah, hey-eeyay
Well
If the sky can crack,
there must be some way back To love and only love
Cat de hidos paseste talpa minciunii pe sanctuarul unei singure scene de teatru. Vreau sa ascult vantul si sa invat de la el, caci toti mentorii se pregatesc incet de 'marea plecare' - simt fiori reci pe tampla zilei de maine si nu mai aud decat burtile mari si umflate prevestind mari dezastre. Poate ar trebui sa scriu o poezie... despre cum nu vreau nicicum sa invat sa ma supun... sunt martorul tacut care asteapta un semn venit de nicaieri, atunci cand tricksterul se spala pe maini, sperand sa evadeze si sa scape. Si da, astazi pot sa recunosc franc si deschis: sunt foarte suparata pe tine! As avea chef sa urlu asta in gura mare, dar stiu ca nu asculta nimeni... caci toti se pregatesc sa-si pieptene (ca doar e ceasul noptii!) secretele urat mirositoare. Si drept urmare, in aceasta lume, nimeni nu e niciodata nimeni. Si nu mai vreau sa joc un rol de proasta!
"Apa este o Poarta. Vantul, ploaia, noaptea, zapada, pietrele sunt de asemenea Porti. Prin oricare din aceste Porti poti patrunde in Pace."
"Este suficienta putina uitare de sine. Daca iti plac lucrurile, ele vin si-ti vorbesc, se pun ele insele in serviciul tau!"
"Am invatat sa ma apropii de lucruri, sa traiesc in intimitatea apei, a focului, a pietrelor, a aerului, sa privesc lumea cu un ochi curat!"
"Povestile sunt prin aer, imprejurul nostru. Sunt o gramada: vesti, povesti si informatii despre tot felul de toane ale unora si noutati despre prieteni indepartati!"
"- Ce mai ramane cand nu mai ai trecut? - Liberatatea Ingerilor, care scalda in Iubire tot ce e viu!"
Multumesc cerului pentru ACEASTA muzica... si ploii pentru linistire... Multumesc diminetilor si noptilor pentru magie... Multumesc celor care sunt mereu langa mine... Dar si acelora ce au ales sa fie-n alta parte ... Sa ne fie bine!
"Scripturi de lumină se năpustesc asupra umbrei, mai uimitoare decât meteorii. Mândrul oraş necunoscut se revarsă peste câmpie. Sigur de viaţa şi de moartea mea, mă uit la ambiţioşi şi-aş vrea să-i înţeleg. Ziua lor e lacomă ca un laţ în aer. Noaptea lor e răgazul mâniei în tăişul spadei, gata să se dezlănţuie. Vorbesc despre omenie. Omenia mea înseamnă să simt că suntem glasurile aceleiaşi sărăcii. Vorbesc despre patrie. Patria mea este un acord de chitară, câteva portrete şi o spadă veche, Rugăciunea curată a pâlcului de sălcii în asfinţit. Timpul mă trăieşte pe mine. Mai tăcut decât umbra mea, trec prin mulţimea lacomă. Ambiţioşii se cred indispensabili, unici, vrdenici să stăpânească ziua de mâine. Numele meu este cineva şi nimeni. Trec fără grabă, cum trece-un om ce vine de foarte departe şi nu mai trage nădejde să ajungă."
In orasul acesta nu se-ntampla nimic, Stau toti cu mainile-n sani si cu inima beata. Moartea iti vine inchisa-ntr-un plic, Iar ghitarile-au corzi de sarma ghimpata.
Au vocile-nchise in cutii de conserve Si tac blestemand cu migala de sclav Cand frigul le umple pustiul cu verbe. In acest oras a canta e un jaf!
In orasul acesta cu flori de pomana Idiotii zambesc - au fata umana. In orasul acesta orice poti sa vinzi, Chiar si palide umbre din umbre de-oglinzi.
Intr-o noapte ciudata un om a visat Ca-i ascunsa in rau o comoara. O viata intreaga de-atunci a-ncercat Sa sugrume raul c-o sfoara.
Strazi bantuite de noapte, Zile cu fata murdara de praf, Cantareti rastigniti cu ghitarile-n spate... In acest oras a canta e un jaf!
In orasul acesta cu flori de pomana Idiotii zambesc - au fata umana. In orasul acesta orice poti sa vinzi, Chiar si palide umbre din umbre de-oglinzi.
Dar vin contrabandistii de oglinzi Cu chipurile sparte in cioburi amare. Pe cainii astia negri nu-i mai prinzi - Si-au vandut coltii pe-aripi de ghitare.
Si au fugit in patru zari deodata Cei patru pelerini ai rockurilor sfinte Carandu-si dupa ei averea toata Inchisa-n priviri ca noaptea-n morminte.
In orasul acesta cu flori de pomana Idiotii zambesc - au fata umana. In orasul acesta orice poti sa vinzi, Chiar si palide umbre din umbre de-oglinzi.
La noche de los Mayas ("The Night of the Mayas") Suite for Orchestra, compiled from the film score by José Limantour I. Noche de los Mayas ("Night of the Mayas") - Molto sostenuto II. Noche de jaranas ("Night of Revelry") - Scherzo III. Noche de Yucatán ("Night of Yucatán") - Andante espressivo IV. Noche de Encantamiento ("Night of Incantation") - Tema y variaciones
I wanna be still I wanna walk into your grave Where I can shelter in peace Until all our cares have blown away,yeah
Let the whole world fall away And fall into my arms Stay with me,I don´t know how long we´ve got left And so I´m asking you to forgive me
I learn as I go To float far away into silence and just watch your face And find some kind of grace In that quiet bliss
Can I stay And say nothing at all,at all?
Where will we go when we get old? When the bustle and the noise get too frightening When each and every angry word Is banished to the past
That´s when I think we´ll learn as we go To float far away into silence and I´ll watch your face And find patience and grace In each line there
Work each day All for nothing at all,at all And the few words I say They mean nothing at all,at all
Will you walk into the grave with me? Will you leave this empty world soft and wistful? To sink into the dark,dark earth And never reappear would be blissful
To float far away into eternal space And God´s silence where I´ll watch your face And find patience and grace In each line there
Drift away Into nothing at all,at all Find the grace To be nothing at all,at all Fade away And end up nothing at all,at all,at all,at all
Un film pe care trebuie sa-l vedem, e obligatoriu sa-l vedem. Si nu doar o data, ci ori de cate ori ni se pare ca avem probleme si ca suferim... E sfasietor, pur si simplu sfasietor. Cand ma gandesc la varsta pe care o avea, la demnitatea cu care si-a purtat crucea si la iubirea pe care o avea fata de cei care-l asupreau, mi se face rusine. Imi vine sa merg acum pe strada si sa urlu in gura mare, sa le spun tuturor povestea acestui sfant al inchisorilor. De ce nu se invata despre ei in scoli? De ce? De ce??? Nu avem nevoie, oare, de exemplul lor? Nu avem nevoie, oare, sa ne reamintim, in acest veac acaparat de planul material, ca suntem aici doar in trecere? Cum sa nu-mi sangere inima gandind ca acest film nu prezinta un interes pentru marea majoritate...
„Viaţa nu e dleaptă şi, dacă te uiţi la ea, din plofil mai ales, vei vedea că se înclină destul de tale (...). Dar noi o să facem abstlacţie, abstlacţie se poate face de olce!” Matei Florian
"De plimbarile noastre la lunecus si de felul cum vantul aducea vorbele: te iubesc, Nadenca! n-a uitat; pentru ea, amintirea asta e din cea mai fericita, cea mai duioasa, cea mai frumoasa zi din viata... Dar eu, care m-am facut mai mare, nu mai inteleg de ce rosteam acele cuvinte, de ce glumeam..." O GLUMA- A. P. CEHOV:)
"It is only with the heart that one can see clearly; what is essential is invisible to the eye." Le Petit Prince
On my planet, which is just a little larger than me, There are only three volcanoes and grass and nothing more. I watch the sunset forty-three times a day. Please draw me a lamb it will be like a brother to me.
My planet lacks even toads But has a plenty of baobab seeds. If a baobab grows here, Ill die of melancholy, And my planet will be torn to pieces by the baobab roots.
There is a fantastically beautiful flower on my planet, It has thorns, but they are not a barrier for power, And my brother-lamb will eat it, having understood nothing. Please draw an armor for my flower.
Im a little prince. Im so lonely In the sea of passions, In the world of anxiety. I have seen many planets already, But none of them turned out to be better than mine.
I have got tired of my planet and decided to flow away Together with migratory birds In order to see the world. I was flying above the Earth, rising higher and higher. I was shouting to them, but nobody heard me.
The surrounding world is full of thriving lie, vanity, and vices, And everybody has a fixed time for life. My fairy flower turned out to be an ordinary rose, And the lines of my wonderful verses were just a prose.
Im a little prince. Im so lonely In the sea of passions, In the world of anxiety. I have seen many planets already, But none of them turned out to be better than mine.
