"Sa stii sa-ti porti crucea si sa-ti pastrezi credinta!"
Asta va doresc eu pentru 2011!
vineri, 31 decembrie 2010
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Ghidul Copilariei Retrocedate
Duminica, 19 decembrie 2010, ora 17:00, Liceul "Gh. Lazar" SIBIU, "Ghidul Copilariei Retrocedate" in regia lui Gavriil Pinte! Va asteptam cu drag la teatru!
Elo Hi
Kawl han'shama she'natata bi
All the soul which you placed in me -
Elohai......
My God...
Ken, yesh harbei hester panim
Yes, there is a lot of secrecy and deceit.
V'ahavot she'i efshar
And loves that cannot be.
Kmo she'anu noladim
As we are born
El toch hachayim
Into this life.
Mah nish'ar?
What remains?
Ken, al yamim, yamim rabim
Yes, about the many, many days
Al hak'ev shelo chadal
About the pain that hasn't stopped
Kmo she'anu noladim
As we are born
U-m'vakshim k'tzat rachamim
And ask for a little mercy
Elohai....
My God...
Elohai, kawl han'shama she-natata bi
My God, all the soul which you placed in me
Elohai, kawl han'shama
My God, all the soul
Mah, mah hi?
What, what is it?
Elohai, ten rak ko'ach l'chulam
My God, give only strength to everyone
Elohai, ten rak ko'ach l'olam
My God, give only strength forever
All the soul which you placed in me -
Elohai......
My God...
Ken, yesh harbei hester panim
Yes, there is a lot of secrecy and deceit.
V'ahavot she'i efshar
And loves that cannot be.
Kmo she'anu noladim
As we are born
El toch hachayim
Into this life.
Mah nish'ar?
What remains?
Ken, al yamim, yamim rabim
Yes, about the many, many days
Al hak'ev shelo chadal
About the pain that hasn't stopped
Kmo she'anu noladim
As we are born
U-m'vakshim k'tzat rachamim
And ask for a little mercy
Elohai....
My God...
Elohai, kawl han'shama she-natata bi
My God, all the soul which you placed in me
Elohai, kawl han'shama
My God, all the soul
Mah, mah hi?
What, what is it?
Elohai, ten rak ko'ach l'chulam
My God, give only strength to everyone
Elohai, ten rak ko'ach l'olam
My God, give only strength forever
miercuri, 8 decembrie 2010
Ashes and Snow
"Dumnezeu vorbeste fiecaruia
numai inainte de a-l face
atunci se duce cu el tacand afara din noapte.
Dar cuvintele, inainte ca fiecare sa inceapa,
aceste noroase cuvinte sunt:
trimis afara de simturile tale
du-te pana la marginea dorului tau;
da-Mi vesmant.
In dosul lucrurilor sa cresti ca un foc,
ca umbrele lor intinse,
sa ma acopere mereu intreg.
Lasa sa ti se intample orice:
frumusete si spaima
Trebuie numai sa mergi:
nici un sentiment nu este cel mai departat.
Nu te lasa despartit de Mine.
Aproape este tara
pe care ei o numesc Viata.
Ai s-o recunosti
dupa gravitatea ei.
Da-Mi mana."
Rainer Maria Rilke
numai inainte de a-l face
atunci se duce cu el tacand afara din noapte.
Dar cuvintele, inainte ca fiecare sa inceapa,
aceste noroase cuvinte sunt:
trimis afara de simturile tale
du-te pana la marginea dorului tau;
da-Mi vesmant.
In dosul lucrurilor sa cresti ca un foc,
ca umbrele lor intinse,
sa ma acopere mereu intreg.
Lasa sa ti se intample orice:
frumusete si spaima
Trebuie numai sa mergi:
nici un sentiment nu este cel mai departat.
Nu te lasa despartit de Mine.
Aproape este tara
pe care ei o numesc Viata.
Ai s-o recunosti
dupa gravitatea ei.
Da-Mi mana."
Rainer Maria Rilke
luni, 6 decembrie 2010
vineri, 3 decembrie 2010
Dor de Perfectiune
"Atunci cand cineva dovedeste aptitudini deosebite pentru arta, stiinta sau sport, toata lumea il priveste cu admiratie si nimeni nu isi pune intrebarea daca respectivul este drept, bun, cinstit, generos. Nu, ei nu admira decat talentul si incearca sa-l cultive. De aceea, pamantul este acum plin de oameni talentati, dotati si este formidabil, fiindca sunt o multime. SI, TOTUSI, DE CE TOATE ACESTE INSUSIRI, ACESTE CAPACITATI, ACESTE TALENTE NU POT SALVA LUMEA? Tocmai pentru ca nu sunt suficiente. Este minunat sa primesti de la Providenta darul de a fi poet, muzician, fizician, economist sau inotator, sa-l dezvolti, dar mai important este sa traiesti in acord cu legile divine, adica sa lucrezi in fiecare zi pentru a deveni mai intelept, mai cinstit, mai generos, mai stapan pe tine. Lumea are nevoie mai mult de fiinte cu calitati morale decat de artisti, oameni de stiinta, sportivi etc. Deci, fiti atenti, nu va lasati si voi atat de impresionati de persoanele dotate si talentate, nu va propuneti niciodata drept ideal sa ajungeti ca ele. Idealul vostru trebuie sa fie cel mai inalt ideal: acela de a va apropia in fiecare zi de perfectiune. Iar perfectiunea inseamna a deveni luminos, plin de caldura, datator de viata, ca si soarele, pentru a trezi, a lumina, a stimula si a fertiliza toate fapturile."
Omraam Mikhael Aivanhov
Omraam Mikhael Aivanhov
luni, 29 noiembrie 2010
duminică, 28 noiembrie 2010
Ghidul Copilariei Retrocedate
Astazi, 28 noiembrie, 2010, ORA 17:00, Liceul "Gh. Lazar"- "Ghidul Copilariei Retrocedate" dupa Andrei Codrescu, regia Gavriil Pinte.
Va asteptam cu drag la teatru!
Cine moare
Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.
Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...
Cine moare- Pablo Neruda
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.
Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...
Cine moare- Pablo Neruda
vineri, 26 noiembrie 2010
miercuri, 24 noiembrie 2010
marți, 23 noiembrie 2010
Mult ingerul meu l-am tinut cu sila
"Mult Ingerul meu l-am tinut cu sila,
si-n bratele mele saracise tare,
el se facu mic iar eu m-am facut mare,
si deodata eu am fost mila
si el doar o ruga tremuratoare.
Atunci cerurile lui inapoi i le-am dat-
el imi lasa ce-i preajma, din preajma disparand,
el invata plutirea, eu viata-am invatat,
si ne recunoscuram din nou, incet si bland."
Rainer Maria Rilke
in romaneste de Maria Banus
din ciclul Cantece cu Ingeri
si-n bratele mele saracise tare,
el se facu mic iar eu m-am facut mare,
si deodata eu am fost mila
si el doar o ruga tremuratoare.
Atunci cerurile lui inapoi i le-am dat-
el imi lasa ce-i preajma, din preajma disparand,
el invata plutirea, eu viata-am invatat,
si ne recunoscuram din nou, incet si bland."
Rainer Maria Rilke
in romaneste de Maria Banus
din ciclul Cantece cu Ingeri
luni, 22 noiembrie 2010
Calatorie fara sfarsit- partea a treia- Lev Dodin
"Desi exista anumite diferente, cele mai multe fiind formale, avem multe lucruri in comun cu Craig. Mai presus de toate, impartasim o idee foarte asemanatoare despre teatru. In centrul ei se afla cautarea emotionala a sensului nostru pe pamant. Unealta noastra principala este sa experimentam si sa provocam emotii. Din pacate, emotiile noastre au devenit teribil de superficiale si asa ne-am departat cel mai tare de Shakespeare. Acest lucru ne-a afectat viata de zi cu zi; nu ne convine resimtirea emotiilor, si cu atat mai putin exprimarea lor. La nivel subconstient, si teatrul a gasit necesar sa se rigidizeze putin ca sa tina pasul cu acest secol vlaguit. De aceea a aparut fenomenul teatrului privat de emotie. A fost numit "intelectual" sau "conceptual" dar ar fi mai potrivit sa fie numit "fara talent", pentru ca orice gand in teatru are valoare numai atunci cand este exprimat emotional."
"Shakespeare este un artist prea misterios, prea magic, prea mare si prea intelept. El stie toate secretele. Nu poti sa-l patrunzi dintr-o singura perspectiva."
"Arta este cand nu poti sa te stapanesti sa nu faci un lucru pentru ca ai nevoie sa-l faci. Multi scriitori si artisti si-au gasit adevaratele subiecte abia in tarziul vietii."
"Lumea de azi e plina de anxietati, de tensiune si de violenta. Arta trebuie sa lupte cu aceste boli; intr-un fel, viata in sine este o boala. De ce-i place omului sa omoare alti oameni? Pentru ca ii prelungeste sederea in aceasta lume. Fiecare act de violenta anuleaza gandul la slabiciunea noastra si, implicit, la conditia de muritor. Alegand sa nu folosim forta este un semn ca suntem constienti de propria mortalitate. Permitandu-ne sa fim slabi, aratam ca suntem puternici. "
"Cand citesti ceva pentru prima oara, crezi ca ai perceput tot ce este acolo. Te inseli amarnic. De fapt abia ai vazut varful aisbergului."
"De obicei, cu cat e mai puternica iubirea, cu atat e conflictul mai mare. Intreaga tragedie clasica se baza pe dragoste. Daca Electra nu si-ar fi iubit tatal, daca Clitemnestra nu si-ar fi iubit sotul si fiica atat de mult, nu am fi avut acel intreg lant de crime: ele au fost infaptuite in numele dragostei."
"Daca nu incurajam actorul sa intersecteze personajul cu propria experienta, sa-si aminteasca anumite detalii, atunci n-o sa devina niciodata viu, n-o sa fie niciodata veridic pe scena."
"Extragerea unor situatii si momente familiare din amintiri si din experiente personale- indiferent daca fizice sau psihice- este o parte foarte importanta din procesul de repetitii. Chiar si atunci, foarte mult depinde de atmosfera la repetitii, de cat de apropiati sunt actorii intre ei si de vointa lor de a se deschide unul fata de celalalt si fata de regizor. Problema unei companii care s-a constituit in graba este ca, in loc sa se deschida catre ceilalti, oamenii tind sa se protejeze."
"Dragostea este la radacina celor mai puternice conflicte: iubirea necunoscuta, iubirea respinsa, iubirea tradata, iubirea umilita- care s-a transformat in ura si viciu."
din "Calatorie fara Sfarsit" Lev Dodin
"Shakespeare este un artist prea misterios, prea magic, prea mare si prea intelept. El stie toate secretele. Nu poti sa-l patrunzi dintr-o singura perspectiva."
"Arta este cand nu poti sa te stapanesti sa nu faci un lucru pentru ca ai nevoie sa-l faci. Multi scriitori si artisti si-au gasit adevaratele subiecte abia in tarziul vietii."
"Lumea de azi e plina de anxietati, de tensiune si de violenta. Arta trebuie sa lupte cu aceste boli; intr-un fel, viata in sine este o boala. De ce-i place omului sa omoare alti oameni? Pentru ca ii prelungeste sederea in aceasta lume. Fiecare act de violenta anuleaza gandul la slabiciunea noastra si, implicit, la conditia de muritor. Alegand sa nu folosim forta este un semn ca suntem constienti de propria mortalitate. Permitandu-ne sa fim slabi, aratam ca suntem puternici. "
"Cand citesti ceva pentru prima oara, crezi ca ai perceput tot ce este acolo. Te inseli amarnic. De fapt abia ai vazut varful aisbergului."
"De obicei, cu cat e mai puternica iubirea, cu atat e conflictul mai mare. Intreaga tragedie clasica se baza pe dragoste. Daca Electra nu si-ar fi iubit tatal, daca Clitemnestra nu si-ar fi iubit sotul si fiica atat de mult, nu am fi avut acel intreg lant de crime: ele au fost infaptuite in numele dragostei."
"Daca nu incurajam actorul sa intersecteze personajul cu propria experienta, sa-si aminteasca anumite detalii, atunci n-o sa devina niciodata viu, n-o sa fie niciodata veridic pe scena."
"Extragerea unor situatii si momente familiare din amintiri si din experiente personale- indiferent daca fizice sau psihice- este o parte foarte importanta din procesul de repetitii. Chiar si atunci, foarte mult depinde de atmosfera la repetitii, de cat de apropiati sunt actorii intre ei si de vointa lor de a se deschide unul fata de celalalt si fata de regizor. Problema unei companii care s-a constituit in graba este ca, in loc sa se deschida catre ceilalti, oamenii tind sa se protejeze."
"Dragostea este la radacina celor mai puternice conflicte: iubirea necunoscuta, iubirea respinsa, iubirea tradata, iubirea umilita- care s-a transformat in ura si viciu."
din "Calatorie fara Sfarsit" Lev Dodin
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
catre laura
"Batea atat de dur si-atat de iute vantul
ca imi smulsese din pamant mormantul
iar osul de pe frunte mi l-a spulberat
sa-l faca macinata caramida la palat
si ochii mi i-a smuls la vale
ca doua sorbituri principiale.
De aceea daca astazi eu mai plang
Plang doar cu creierul eu plang
Plang doar cu verbe daca plang
cu scoarta cea mai cenusie plang."
Nichita Stanescu
ca imi smulsese din pamant mormantul
iar osul de pe frunte mi l-a spulberat
sa-l faca macinata caramida la palat
si ochii mi i-a smuls la vale
ca doua sorbituri principiale.
De aceea daca astazi eu mai plang
Plang doar cu creierul eu plang
Plang doar cu verbe daca plang
cu scoarta cea mai cenusie plang."
Nichita Stanescu
vineri, 19 noiembrie 2010
joi, 18 noiembrie 2010
Asi se baila el Tango
Lyrics: E. Randall
Que saben los pitucos, lamidos y shusetas!
Que saben lo que es tango, que saben de compas!
Aqui esta la elegancia. Que pinta! Que silueta!
Que porte! Que arrogancia! Que clase pa' bailar!
Asi se baila el tango, mientras dibujo el ocho;
Para estas filigranas yo soy como un pintor.
Ahora una corrida, una vuelta, una sentada . . .
Asi se baila el tango, un tango de mi flor!
Asi se baila el tango,
Sintiendo en la cara
La sangre que sube
A cada compas,
Mientras el brazo,
Como una serpiente,
Se enrosca en el talle
Que se va a quebrar.
Asi se baila el tango,
Mezclando el aliento,
Cerrando los ojos
Pa' escuchar mejor
Como los violines
Le cuentan a los fueyes
Por que desde esa noche
Malena no canto . . .
Asi se baila el tango, mientras dibujo el ocho;
Para estas filigranas yo soy como un pintor.
Ahora una corrida, una vuelta, una sentada . . .
Asi se baila el tango, un tango de mi flor!
TRANSLATION:
What do the youngsters know,
with their spitted hair and elegance,
what do they know what the tango is
what do they know about the beat.
Here is the elegance,
what a look, what a silhouette,
what a posture, what an arrogance,
what a class to dance.
This is how the tango is danced,
as I draw the ’ocho’,
filigrees for them,
I am like a painter.
Now I do a ’corrida’ (several quick steps),
a ’vuelta’ (turn), a sentada (she sits on his lap),
This is how the tango is danced,
a tango of my flower.
This is how the tango is danced,
feeling the cheek,
the blood that raises in each beat,
while the arm,
like a serpent,
coils around the waist,
that is about to break.
This is how the tango is danced,
Mixing the breath,
closing our eyes
to listen better,
how the violins tell to the bellows ,
because since tonight,
I won’t sing Malena anymore.
This is how the tango is danced,
as I draw the ’ocho’,
filigrees for them,
I am like a painter.
Now I do a ’corrida’ (several quick steps),
a ’vuelta’ (turn), a 'sentada' (she sits on his lap).
This is how the tango is danced,
a tango of my flower.
Que saben los pitucos, lamidos y shusetas!
Que saben lo que es tango, que saben de compas!
Aqui esta la elegancia. Que pinta! Que silueta!
Que porte! Que arrogancia! Que clase pa' bailar!
Asi se baila el tango, mientras dibujo el ocho;
Para estas filigranas yo soy como un pintor.
Ahora una corrida, una vuelta, una sentada . . .
Asi se baila el tango, un tango de mi flor!
Asi se baila el tango,
Sintiendo en la cara
La sangre que sube
A cada compas,
Mientras el brazo,
Como una serpiente,
Se enrosca en el talle
Que se va a quebrar.
Asi se baila el tango,
Mezclando el aliento,
Cerrando los ojos
Pa' escuchar mejor
Como los violines
Le cuentan a los fueyes
Por que desde esa noche
Malena no canto . . .
Asi se baila el tango, mientras dibujo el ocho;
Para estas filigranas yo soy como un pintor.
Ahora una corrida, una vuelta, una sentada . . .
Asi se baila el tango, un tango de mi flor!
TRANSLATION:
What do the youngsters know,
with their spitted hair and elegance,
what do they know what the tango is
what do they know about the beat.
Here is the elegance,
what a look, what a silhouette,
what a posture, what an arrogance,
what a class to dance.
This is how the tango is danced,
as I draw the ’ocho’,
filigrees for them,
I am like a painter.
Now I do a ’corrida’ (several quick steps),
a ’vuelta’ (turn), a sentada (she sits on his lap),
This is how the tango is danced,
a tango of my flower.
This is how the tango is danced,
feeling the cheek,
the blood that raises in each beat,
while the arm,
like a serpent,
coils around the waist,
that is about to break.
This is how the tango is danced,
Mixing the breath,
closing our eyes
to listen better,
how the violins tell to the bellows ,
because since tonight,
I won’t sing Malena anymore.
This is how the tango is danced,
as I draw the ’ocho’,
filigrees for them,
I am like a painter.
Now I do a ’corrida’ (several quick steps),
a ’vuelta’ (turn), a 'sentada' (she sits on his lap).
This is how the tango is danced,
a tango of my flower.
miercuri, 17 noiembrie 2010
duminică, 14 noiembrie 2010
Don Juan vine de la razboi
Regia: Anca Bradu
Scenografia: Florica Mălureanu
Asistent regie: Laura Ilea
Asistent regie: Laura Ilea
Distribuţia: Adrian Matioc, Geraldina Basarab, Rodica Mărgărit, Dana Taloş, Mariana Mihu, Gabriela Neagu, Veronica Popescu- Pătru, Ema Veţean, Cristina Ragos, Serenela Mureşan, Raluca Iani, Cristina Stoleriu, Simina Contraş, Arina Ioana Trif, Iulia Maria Popa, Veronica Arizancu, Sofia Murăruş, Iulia Popa, Tania Anastasof, Oana Bârză, Dana Lăzărescu, Florin Coşuleţ
Durata aproximativă: 2h
Va asteptam cu drag la teatru!
Va asteptam cu drag la teatru!
Ghidul Copilariei Retrocedate
Miercuri, 17 noiembrie 2010, ora 19:00, Liceul "Gheorghe Lazar" Sibiu, va asteptam la spectacolul "Ghidul Copilariei Retrocedate", dupa Andrei Codrescu, regia Gavriil Pinte, asistent regie Vicentiu Rahau.
Cu: Maria Anuşcă, Ioana Blaga Frunzescu, Simina Contraş, Cristina Flutur, Laura Ilea, Iulia Popa, Cătălina Sima, Cristina Stoleriu, Arina Trif, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Cătălin Neghină, Gelu Potzolli, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Ciprian Scurtea, Liviu Vlad.
Va asteptam cu drag la teatru!
Cu: Maria Anuşcă, Ioana Blaga Frunzescu, Simina Contraş, Cristina Flutur, Laura Ilea, Iulia Popa, Cătălina Sima, Cristina Stoleriu, Arina Trif, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Cătălin Neghină, Gelu Potzolli, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Ciprian Scurtea, Liviu Vlad.
Va asteptam cu drag la teatru!
vineri, 12 noiembrie 2010
Calatorie fara sfarsit - partea 2- Lev Dodin
"Un spectacol bun, serios este la fel de surprinzator ca un miracol, la fel ca o carte buna, sau o piesa muzicala superba."
"Cu cat viata este mai dinamica, cu atat teatrul trebuie sa fie mai calm, mai serios si mai meritoriu. Intr-o epoca de schimbari rapide, artistul are nevoie sa gandeasca mai incet. Nu este intamplator ca teatrul a coborat la nivelul unui talk-show de televiziune sau divertisment de duzina. Kenneth Tynan spunea ca orice piesa serioasa de arta trebuie sa fie un pic plictisitoare. O carte serioasa nu inseamna o lectura usoara si captivanta. Genul "teatrului captivant" care s-a impus astazi poate sa ne indeparteze foarte tare de scopul real al artei."
"De aceea uneori sunt atat de fericit la repetitii- parca timpul e suspendat."
"Antrenamentul indelungat si practica dezvolta abilitatea de a infrunta presiuni, ceea ce duce la libertatea personala."
"Dupa mai multi ani oamenii devin mai subtili. Aud mai multe si empatizeaza mai mult- si in viata si pe scena. De aceea spectacolele devin mai acute, profunde si subtile, pentru ca se dezvolta odata cu fiinta umana."
"Cand repetam, incercam sa intelegem in primul rand ceva despre noi insine. Aceasta cunoastere e foarte fragila. De aceea teatrul este o cautare fara sfarsit. Ceva se schimba constant in noi si in lume; la fel si relatia noastra cu ea. Aceasta e una dintre cele mai captivante imagini de privit. In esenta, noi am putea spune ca "nu facem spectacole", ci ne exploram pe noi insine fara oprire."
"La repetitii traiesti unele dintre cele mai interesante momente din viata ta. Asta se poate realiza numai in teatru. Numai la repetitii, dupa ce te-ai rupt de restul lumii si cand poti sa traiesti, de fapt, o alta viata!"
"Cat despre mine, teatrul fara uimire, fara emotii nu este teatru, oricat de intelectual ar putea sa fie. Sunt din ce in ce mai putin atras de efectele de scena si de regiile spectaculoase, care-ti iau ochii. In teatru, efectul principal trebuie sa fie pasiunea umana. Nu sunt un fan al spectacolelor grandioase."
"Exista doua variante: ori faci ceea ce consideri ca merita si te lupti cu greutatile pana cand rezultatele muncii tale si talentul tau sunt apreciate si remunerate; ori esti de acord sa faci ceva in care nu crezi, doar pentru bani, dar trebuie sa fii pregatit sa-ti irosesti talentul. De noi depinde sa alegem directia in care sa depunem toate eforturile. Dar trebuie sa facem o alegere. Mai tarziu s-ar putea sa observi ca te-ai ales cu o pozitie buna si cu ceva bani, dar ca dintr-un oarecare motiv soarele nu mai straluceste la fel de tare. Si ca erau vremuri cand te bucurai de soare si cand erai fericit sa imparti caldura lui cu oamenii."
"Sunt absolut convins ca fiecare clipa de fericire adevarata are legatura cu suferinta. Majoritatea framantarilor noastre sunt atat de superficiale si poate de aceea astazi avem atat de putine momente de fericire adevarata."
"Pot sa dau nume de actori mari care, de fapt, nu creeaza nimic. Majoritatea sunt extrem de populari, formand un soi de echipa nationala de televiziune. Sunt ingrozit de puterea de detasare si de raceala lor. Nu le simt durerea, impulsul."
"Incalzirea pe care o facem inainte de spectacol nu este numai un ritual, desi este si asta."
"Toata viata nu am incetat sa ma minunez de oamenii care-si asuma riscul sa apara intr-un spectacol nou pe scena; care stau in fata unor straini in fiecare seara; care spun primul cuvant fara sa aiba nici cea mai vaga idee cum vor reactiona ceilalti. Cred ca au un curaj adevarat, daca nu nebun. Actorii joaca fara sa cunoasca teama."
"Spectacolul de teatru este un act de dragoste in cel mai biblic sens al cuvantului. Daca nu exista suficienta iubire, ceva lipseste din spectacol."
"Cel mai interesant aspect in teatru este textura vie a fiintei umane, care este de fapt subiectul principal al teatrului. S-au folosit metode noi ca sa confirme autenticitatea lucrarilor de arta. Rezultatele au dovedit ca originalele debordeaza de energie, pe cand imitatiile, chiar si cele mai elaborate, nu. Cat de intens trebuie sa urle durerea, suferinta- puse de maestrii batrani in arta lor- ca dupa o suta de ani sa mai poata fi masurate? Ar fi aproape naiv sa ne aducem aminte ca ucenicii din atelierul lui Andrei Rubliov posteau timp de cateva zile inainte sa amestece culorile pentru marele pictor de icoane. Pana si atingerea culorilor pentru viitorul iconograf de catre un corp si un suflet patat era considerat un mare pacat. Leonardo da Vinci avea un intreg sistem de ritualuri prin care isi educa ucenicii. Iar in programul pentru studioul lui Mayerhold si Stanislavki la Teatrul de Arta, in primele randuri scria: "Teatrul este un schit. Actorul este un eretic."
"Cu cat viata este mai dinamica, cu atat teatrul trebuie sa fie mai calm, mai serios si mai meritoriu. Intr-o epoca de schimbari rapide, artistul are nevoie sa gandeasca mai incet. Nu este intamplator ca teatrul a coborat la nivelul unui talk-show de televiziune sau divertisment de duzina. Kenneth Tynan spunea ca orice piesa serioasa de arta trebuie sa fie un pic plictisitoare. O carte serioasa nu inseamna o lectura usoara si captivanta. Genul "teatrului captivant" care s-a impus astazi poate sa ne indeparteze foarte tare de scopul real al artei."
"De aceea uneori sunt atat de fericit la repetitii- parca timpul e suspendat."
"Antrenamentul indelungat si practica dezvolta abilitatea de a infrunta presiuni, ceea ce duce la libertatea personala."
"Dupa mai multi ani oamenii devin mai subtili. Aud mai multe si empatizeaza mai mult- si in viata si pe scena. De aceea spectacolele devin mai acute, profunde si subtile, pentru ca se dezvolta odata cu fiinta umana."
"Cand repetam, incercam sa intelegem in primul rand ceva despre noi insine. Aceasta cunoastere e foarte fragila. De aceea teatrul este o cautare fara sfarsit. Ceva se schimba constant in noi si in lume; la fel si relatia noastra cu ea. Aceasta e una dintre cele mai captivante imagini de privit. In esenta, noi am putea spune ca "nu facem spectacole", ci ne exploram pe noi insine fara oprire."
"La repetitii traiesti unele dintre cele mai interesante momente din viata ta. Asta se poate realiza numai in teatru. Numai la repetitii, dupa ce te-ai rupt de restul lumii si cand poti sa traiesti, de fapt, o alta viata!"
"Cat despre mine, teatrul fara uimire, fara emotii nu este teatru, oricat de intelectual ar putea sa fie. Sunt din ce in ce mai putin atras de efectele de scena si de regiile spectaculoase, care-ti iau ochii. In teatru, efectul principal trebuie sa fie pasiunea umana. Nu sunt un fan al spectacolelor grandioase."
"Exista doua variante: ori faci ceea ce consideri ca merita si te lupti cu greutatile pana cand rezultatele muncii tale si talentul tau sunt apreciate si remunerate; ori esti de acord sa faci ceva in care nu crezi, doar pentru bani, dar trebuie sa fii pregatit sa-ti irosesti talentul. De noi depinde sa alegem directia in care sa depunem toate eforturile. Dar trebuie sa facem o alegere. Mai tarziu s-ar putea sa observi ca te-ai ales cu o pozitie buna si cu ceva bani, dar ca dintr-un oarecare motiv soarele nu mai straluceste la fel de tare. Si ca erau vremuri cand te bucurai de soare si cand erai fericit sa imparti caldura lui cu oamenii."
"Sunt absolut convins ca fiecare clipa de fericire adevarata are legatura cu suferinta. Majoritatea framantarilor noastre sunt atat de superficiale si poate de aceea astazi avem atat de putine momente de fericire adevarata."
"Pot sa dau nume de actori mari care, de fapt, nu creeaza nimic. Majoritatea sunt extrem de populari, formand un soi de echipa nationala de televiziune. Sunt ingrozit de puterea de detasare si de raceala lor. Nu le simt durerea, impulsul."
"Incalzirea pe care o facem inainte de spectacol nu este numai un ritual, desi este si asta."
"Toata viata nu am incetat sa ma minunez de oamenii care-si asuma riscul sa apara intr-un spectacol nou pe scena; care stau in fata unor straini in fiecare seara; care spun primul cuvant fara sa aiba nici cea mai vaga idee cum vor reactiona ceilalti. Cred ca au un curaj adevarat, daca nu nebun. Actorii joaca fara sa cunoasca teama."
"Spectacolul de teatru este un act de dragoste in cel mai biblic sens al cuvantului. Daca nu exista suficienta iubire, ceva lipseste din spectacol."
"Cel mai interesant aspect in teatru este textura vie a fiintei umane, care este de fapt subiectul principal al teatrului. S-au folosit metode noi ca sa confirme autenticitatea lucrarilor de arta. Rezultatele au dovedit ca originalele debordeaza de energie, pe cand imitatiile, chiar si cele mai elaborate, nu. Cat de intens trebuie sa urle durerea, suferinta- puse de maestrii batrani in arta lor- ca dupa o suta de ani sa mai poata fi masurate? Ar fi aproape naiv sa ne aducem aminte ca ucenicii din atelierul lui Andrei Rubliov posteau timp de cateva zile inainte sa amestece culorile pentru marele pictor de icoane. Pana si atingerea culorilor pentru viitorul iconograf de catre un corp si un suflet patat era considerat un mare pacat. Leonardo da Vinci avea un intreg sistem de ritualuri prin care isi educa ucenicii. Iar in programul pentru studioul lui Mayerhold si Stanislavki la Teatrul de Arta, in primele randuri scria: "Teatrul este un schit. Actorul este un eretic."
miercuri, 10 noiembrie 2010
Après un rêve/ After a dream
Après un rêve
Dans un sommeil que charmait ton image
Je rêvais le bonheur, ardent mirage;
Tes yeux étaient plus doux, ta voix pure et sonore,
Tu rayonnais comme un ciel éclairé par l'aurore.
Tu m'appelais et je quittais la terre
Pour m'enfuir avec toi vers la lumière;
Les cieux pour nous, entr'ouvraient leurs nues,
Splendeurs inconnues, lueurs divines entrevues...
Hélas! Hélas, triste réveil des songes!
Je t'appelle, ô nuit, rends-moi tes mensonges;
Reviens, reviens radieuse,
Reviens, ô nuit mystérieuse!
After a dream
In a sleep which your image charmed
I dreamed of happiness, ardent mirage;
your eyes were sweeter, your voice pure and ringing,
you shone like a sky lit up by the dawn.
You were calling me and I was leaving the earth
to flee with you towards the light;
the skies parted their clouds for us,
unknown splendours, divine half-seen gleams...
Alas! Alas! Sad awakening from dreams!
I call on you, o night, give me back your deceits;
come back, come back resplendent,
come back, o mysterious night!
Dans un sommeil que charmait ton image
Je rêvais le bonheur, ardent mirage;
Tes yeux étaient plus doux, ta voix pure et sonore,
Tu rayonnais comme un ciel éclairé par l'aurore.
Tu m'appelais et je quittais la terre
Pour m'enfuir avec toi vers la lumière;
Les cieux pour nous, entr'ouvraient leurs nues,
Splendeurs inconnues, lueurs divines entrevues...
Hélas! Hélas, triste réveil des songes!
Je t'appelle, ô nuit, rends-moi tes mensonges;
Reviens, reviens radieuse,
Reviens, ô nuit mystérieuse!
After a dream
In a sleep which your image charmed
I dreamed of happiness, ardent mirage;
your eyes were sweeter, your voice pure and ringing,
you shone like a sky lit up by the dawn.
You were calling me and I was leaving the earth
to flee with you towards the light;
the skies parted their clouds for us,
unknown splendours, divine half-seen gleams...
Alas! Alas! Sad awakening from dreams!
I call on you, o night, give me back your deceits;
come back, come back resplendent,
come back, o mysterious night!
Spectacole Teatrul National "Radu Stanca" luna noiembrie 2010
4 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Breaking the Waves" regia Radu Nica
5 noiembrie, 0ra 19:00, TNRS, "C'est l'Amour in memoriam Edith Piaf"
6 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Ostatec la Matusica"
7 noiembrie, ora 19:00, Sala Studio, "Vulpoiul" regia Florin Zamfirescu
9 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Some Girls"
10 noiembrie, ora 19:00, CAVAS, "Inchisoarea de fete'
11 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Berlin Alexanderplatz" regia Galgotiu
12 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Electra" regia Mihai Maniutiu
13 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Opinia Publica" regia Cristian Popescu
14 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "O noapte furtunoasa" regia Puiu Serban
15 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Frumoasa din padurea adormita" regia Cristian Pepino
16 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Am angajat un ucigas profesionist" regia Radu Nica
17 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Ghidul Copilariei Retrocedate" regia Gavriil Pinte
18 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Balul" regia Radu Nica;
19 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Don Juan vine din razboi" regia Anca Bradu
20 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Puricele in ureche" regia Puiu Serban
21 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Puricele in ureche" regia Puiu Serban
23 noiembrie, ora 19:00, CAVAS, "Inchisoarea de fete"
24 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Frumoasa din padurea adormita"
25 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Femeia ca un camp de lupta in razboiul din Bosnia"
26 noiembrie, ora 19:00, Sala Studio, "Oskar si Buni Roz"
27 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Plastilina" regia Vlad Masaci
28 noiembrie, ora 17:00, Liceul GH. Lazar "Ghidul Copilariei Retrocedate"
28 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Felii" cu Ofelia Popii
30 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Tatal sau Anatomia unei crime"
Va asteptam cu drag la teatru!
5 noiembrie, 0ra 19:00, TNRS, "C'est l'Amour in memoriam Edith Piaf"
6 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Ostatec la Matusica"
7 noiembrie, ora 19:00, Sala Studio, "Vulpoiul" regia Florin Zamfirescu
9 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Some Girls"
10 noiembrie, ora 19:00, CAVAS, "Inchisoarea de fete'
11 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Berlin Alexanderplatz" regia Galgotiu
12 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Electra" regia Mihai Maniutiu
13 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Opinia Publica" regia Cristian Popescu
14 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "O noapte furtunoasa" regia Puiu Serban
15 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Frumoasa din padurea adormita" regia Cristian Pepino
16 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Am angajat un ucigas profesionist" regia Radu Nica
17 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Ghidul Copilariei Retrocedate" regia Gavriil Pinte
18 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Balul" regia Radu Nica;
19 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Don Juan vine din razboi" regia Anca Bradu
20 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Puricele in ureche" regia Puiu Serban
21 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Puricele in ureche" regia Puiu Serban
23 noiembrie, ora 19:00, CAVAS, "Inchisoarea de fete"
24 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Frumoasa din padurea adormita"
25 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Femeia ca un camp de lupta in razboiul din Bosnia"
26 noiembrie, ora 19:00, Sala Studio, "Oskar si Buni Roz"
27 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Plastilina" regia Vlad Masaci
28 noiembrie, ora 17:00, Liceul GH. Lazar "Ghidul Copilariei Retrocedate"
28 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Felii" cu Ofelia Popii
30 noiembrie, ora 19:00, TNRS, "Tatal sau Anatomia unei crime"
Va asteptam cu drag la teatru!
marți, 9 noiembrie 2010
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Dor de Romania
din Dilema Veche nr. 316, 4-10 martie 2010.
Autorul este Andreea Nicoleta, SEPI – Regensburg.
Un text care a circulat mult pe net si care merita citit.
"Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti – ca şi mine – o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu “gipane” supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!… Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua agreabilă – mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru dumneavoastră – par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.
Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin. Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care “se descurcă” e mereu grăbită, repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după care “e bine şi aşa”, se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile – adînci, bărbaţii – aţîţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.
Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.
Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor. Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi. Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.
Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo, punîndu-şi ca unic ţel banul – fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă. Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît “dincolo” la preţuri mai mari decît “dincolo”, la salarii mai mici decît “dincolo”.
Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai
mare şi cît mai repede.
Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că “nu e drept”. Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd e de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor. Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar – dacă-mi permiţi metafora – la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat. Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sînt omor cu premeditare.
Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ. Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.
Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine. Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.
Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz, realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există. A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine."
preluat de la Bogdan Onin
http://bogdanonin.blogspot.com/2010/10/dor-de-romania-preluat-de-la-alin-fumi.html
Autorul este Andreea Nicoleta, SEPI – Regensburg.
Un text care a circulat mult pe net si care merita citit.
"Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti – ca şi mine – o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu “gipane” supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!… Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua agreabilă – mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru dumneavoastră – par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.
Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin. Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care “se descurcă” e mereu grăbită, repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după care “e bine şi aşa”, se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile – adînci, bărbaţii – aţîţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.
Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.
Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor. Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi. Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.
Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo, punîndu-şi ca unic ţel banul – fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă. Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît “dincolo” la preţuri mai mari decît “dincolo”, la salarii mai mici decît “dincolo”.
Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai
mare şi cît mai repede.
Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că “nu e drept”. Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd e de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor. Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar – dacă-mi permiţi metafora – la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat. Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sînt omor cu premeditare.
Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ. Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.
Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine. Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.
Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz, realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există. A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine."
preluat de la Bogdan Onin
http://bogdanonin.blogspot.com/2010/10/dor-de-romania-preluat-de-la-alin-fumi.html
duminică, 10 octombrie 2010
Spectacole 11 si 12 octombrie 2010
luni, 11 octombrie 2010, ora 19:00 "Shoah" TNRS, Sibiu;
marti, 12 octombrie 2010, ora 19:00 "Ghidul Copilariei Retrocedate", Liceul Gh. Lazar, Sibiu;
Va asteptam cu drag la teatru!
marti, 12 octombrie 2010, ora 19:00 "Ghidul Copilariei Retrocedate", Liceul Gh. Lazar, Sibiu;
Va asteptam cu drag la teatru!
joi, 16 septembrie 2010
Spectacole TNRS 17- 24 septembrie
17 septembrie 2010, ora 19:00, Casa de Cultura a Sindicatelor, Sala Studio, "Vulpoiul" cu Ema Vetean, Laura Ilea, Florin Cosulet regia Florin Zamfirescu;
18 septembrie 2010, ora 14:00, Tramvai Rasinari, "Un tramvai numit Popescu" regia Gavriil Pinte
18 septembrie 2010, ora 20:00, Hala Simerom, "Faust" regia Silviu Purcarete;
19 septembrie 2010, ora 14:00, Tramvai Rasinari, "Un tramvai numit Popescu" regia Gavriil Pinte
19 septembrie 2010, ora 20:00, Hala Simerom, "Faust" regia Silviu Purcarete;
24 septembrie 2010, ora 19:00, Hala Simerom, "Don Juan se intoarce de la razboi" regia Anca Bradu, asistent regie Laura Ilea, cu Adrian Matioc, Mariana Presecan, Dana Talos, Rodica Margarit, Geraldina Basarab, Veronica Patru, Raluca Iani, Ema Vetean, Cristina Ragos etc
Va asteptam cu drag la teatru!
18 septembrie 2010, ora 14:00, Tramvai Rasinari, "Un tramvai numit Popescu" regia Gavriil Pinte
18 septembrie 2010, ora 20:00, Hala Simerom, "Faust" regia Silviu Purcarete;
19 septembrie 2010, ora 14:00, Tramvai Rasinari, "Un tramvai numit Popescu" regia Gavriil Pinte
19 septembrie 2010, ora 20:00, Hala Simerom, "Faust" regia Silviu Purcarete;
24 septembrie 2010, ora 19:00, Hala Simerom, "Don Juan se intoarce de la razboi" regia Anca Bradu, asistent regie Laura Ilea, cu Adrian Matioc, Mariana Presecan, Dana Talos, Rodica Margarit, Geraldina Basarab, Veronica Patru, Raluca Iani, Ema Vetean, Cristina Ragos etc
Va asteptam cu drag la teatru!
miercuri, 21 iulie 2010
Lauda Suferintei
Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.
Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.
Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.
Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.
Fă ca semenii noştri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiţi,
de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni şi această suferinţă,
până astăzi şi de-acum înainte
singura legătură între noi şi tine.
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.
Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.
Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.
Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.
Fă ca semenii noştri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiţi,
de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni şi această suferinţă,
până astăzi şi de-acum înainte
singura legătură între noi şi tine.
marți, 20 iulie 2010
miercuri, 9 iunie 2010
Stagiune de Vara la Teatrul "Radu Stanca" Sibiu
18 iunie 2010, ora 22:00,
Hala Balanta, "Faust" regia Silviu Purcarete
19 iunie 2010, ora 14:00,
Parcare Teatru, "Astazi nu se fumeaza!" regia Gavriil Pinte
19 iunie 2010, ora 22:00,
Hala Balanta, "Faust", regia Silviu Purcarete;
20 iunie 2010, ora 14:00,
Tramvai Rasinari, "Un tramvai numit Popescu"
16 iulie 2010, ora 22:00,
Hala Balanta, "Faust"
17 iulie 2010, ora 14:00,
"Un tramvai numit Popescu"
17 iulie 2010, ora 22:00,
Hala Balanta, "Faust"
6, 7, 8 august 2010, ora 21:00,
"Cum s-a lecuit suferinta domnului Mockinpott" regia Istvan Szabo
"Cerul ca o Garderoba"
Un articol despre acest spectacol AICI.
"Oare Dumnezeu vorbeste limbi straine? Sau poate ca Ingerii stau in cabine mici de sticla si fac traduceri!" :)- "Cerul ca o Garderoba!" dupa Aglaja Veteanyi.
Multumesc, Viktoria! Спасибо !
Priveste spre Cer!!!
Un bărbier evreu: Îmi pare rău, dar nu vreau să fiu împărat, nu e treaba mea. Nu vreau să conduc sau să cuceresc, aş vrea, dimpotrivă, să-i ajut pe toţi dacă s-ar putea – evreu, arian, negru sau caucazian. Cu toţii vrem să ne ajutăm unii pe alţii, aşa e natura umană. Vrem să trăim din fericirea celorlalţi, nu din suferinţa lor. Nu vrem să ne urâm şi să ne dispreţuim. E loc pentru toţi în lumea asta, iar pământul e bogat şi darnic. Ne-am rătăcit pe drumul unei vieţi care poate fi liberă şi frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură şi ne-a împins în sărăcie şi vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înşine. Maşinăria abundenţei ne-a lăsat în penurie. Ştiinţa ne-a făcut cinici, inteligenţa – distanţi şi inumani. Gândim prea mult şi simţim prea puţin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligenţă, avem nevoie de bunăvoinţă şi tandreţe. Fără acestea, viaţa devine potrivnică şi atunci totul e pierdut. Avioanele şi radioul ne-au adus mai aproape. Însăşi natura acestor invenţii ne cere să fim buni, să ne avem ca fraţii, să fim uniţi. Chiar în acest moment vocea mea este auzită de milioane de oameni din toată lumea, milioane de bărbaţi, femei şi copii deznădăjduiţi, victime ale unui sistem care chinuie şi arestează oameni nevinovaţi. Celor care mă aud acum le spun să nu-şi piardă speranţa. Sărăcia care se abate acum asupra noastră e doar efectul trecător al lăcomiei, al amărăciunii oamenilor care se tem de progres. Ura dintre oameni va dispărea, dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oameni, va reveni oamenilor. Şi atâta timp cât oamenii vor muri în numele libertăţii, ea, libertatea nu va pieri.
Soldaţi! Nu vă lăsaţi pe mâna brutelor, a celor care vă dispreţuiesc, care vă transformă în sclavi, care au pus stăpânire pe vieţile voastre, care vă spun ce să faceţi, ce să gândiţi şi ce să simţiţi! A celor care vă îndoctrinează şi care vă tratează ca pe nişte animale. Nu vă lăsaţi pradă acestor monştri, acestor oameni-roboţi cu minţi şi inimi mecanizate! Voi nu sunteţi roboţi, nici animale, ci oameni! Aveţi în inimi umanitate! Voi nu purtaţi ură celorlalţi. Doar cei neiubiţi şi inumani urăsc. Soldaţi! Nu luptaţi pentru sclavie, ci pentru libertate! În versetul 17 din Evanghelia după Luca scrie: "Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", al tuturor oamenilor, nu al unui grup, nici al unuia singur! Voi, oamenii, sunteţi cei care aveţi puterea să creaţi roboţi, să creaţi fericire! Voi, oamenii, aveţi puterea să faceţi această viaţă să devină liberă şi frumoasă! Să folosim această putere în numele democraţiei, să ne unim în lupta pentru o nouă lume, o lume decentă care va oferi oamenilor şansa să muncească, tinerilor – un viitor şi celor în vârstă, o bătrâneţe sigură. Brutele au ajuns la putere promiţând toate acestea. Dar au minţit, nu şi-au ţinut promisiunea şi nu o vor face niciodată! Dictatorii se eliberează pe sine înrobind oamenii! Să luptăm acum pentru a împlini această promisiune! Să luptăm pentru o lume liberă! Să rupem toate barierele naţionale, să înlăturăm lăcomia, ura şi intoleranţa! Să luptăm pentru o lume raţională, o lume în care ştiinţa şi progresul să aducă fericire oamenilor. Să ne unim întru democraţie! Hannah, mă auzi? Oriunde ai fi, Hannah, priveşte spre cer! Norii se risipesc, soarele răsare din nou. Am ieşit din întuneric la lumină. Ne aşteaptă o lume nouă mai bună, în care oamenii vor lăsa în urmă ura, lăcomia şi cruzimea. Priveşte spre cer, Hannah, sufletul omului a prins aripi şi zboară în sfârşit spre curcubeu, către un viitor glorios. Un viitor al tău, al meu, al nostru tuturor. Priveşte spre cer, Hannah! Priveşte spre cer!
Soldaţi! Nu vă lăsaţi pe mâna brutelor, a celor care vă dispreţuiesc, care vă transformă în sclavi, care au pus stăpânire pe vieţile voastre, care vă spun ce să faceţi, ce să gândiţi şi ce să simţiţi! A celor care vă îndoctrinează şi care vă tratează ca pe nişte animale. Nu vă lăsaţi pradă acestor monştri, acestor oameni-roboţi cu minţi şi inimi mecanizate! Voi nu sunteţi roboţi, nici animale, ci oameni! Aveţi în inimi umanitate! Voi nu purtaţi ură celorlalţi. Doar cei neiubiţi şi inumani urăsc. Soldaţi! Nu luptaţi pentru sclavie, ci pentru libertate! În versetul 17 din Evanghelia după Luca scrie: "Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", al tuturor oamenilor, nu al unui grup, nici al unuia singur! Voi, oamenii, sunteţi cei care aveţi puterea să creaţi roboţi, să creaţi fericire! Voi, oamenii, aveţi puterea să faceţi această viaţă să devină liberă şi frumoasă! Să folosim această putere în numele democraţiei, să ne unim în lupta pentru o nouă lume, o lume decentă care va oferi oamenilor şansa să muncească, tinerilor – un viitor şi celor în vârstă, o bătrâneţe sigură. Brutele au ajuns la putere promiţând toate acestea. Dar au minţit, nu şi-au ţinut promisiunea şi nu o vor face niciodată! Dictatorii se eliberează pe sine înrobind oamenii! Să luptăm acum pentru a împlini această promisiune! Să luptăm pentru o lume liberă! Să rupem toate barierele naţionale, să înlăturăm lăcomia, ura şi intoleranţa! Să luptăm pentru o lume raţională, o lume în care ştiinţa şi progresul să aducă fericire oamenilor. Să ne unim întru democraţie! Hannah, mă auzi? Oriunde ai fi, Hannah, priveşte spre cer! Norii se risipesc, soarele răsare din nou. Am ieşit din întuneric la lumină. Ne aşteaptă o lume nouă mai bună, în care oamenii vor lăsa în urmă ura, lăcomia şi cruzimea. Priveşte spre cer, Hannah, sufletul omului a prins aripi şi zboară în sfârşit spre curcubeu, către un viitor glorios. Un viitor al tău, al meu, al nostru tuturor. Priveşte spre cer, Hannah! Priveşte spre cer!
marți, 18 mai 2010
Unde ne sunt visatorii?
"Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Raspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;
Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vreodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară fructe istovite-n floare?…
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,
Când işi scaldă toţi în lacrimi visul lor de nemurire,
Tu, artist, stăpânitorul unei limbi aşa divine,
Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine,
Orizonturi largi ş-atâtea frumuseţi necunoscute,
Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute,
Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
Ca în propria ta ţară să te-araţi străin, exotic?…
Cum, când eşti aşa de tânăr, e o glorie a spune
C-ai îmbătrânit şi sila de viaţă te răpune,
Ca nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate,
Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?
Ştii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu când pătrunde,
Nu problemele ei vaste, încâlcite şi profunde,
Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă,
Când atâtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă,
În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală,
Sub imensa şi eterna armonie generală?…
Eşti de-abia în pragul lumii. Ţi-i aşa de sprinten gândul.
Câte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncându-l!
Câte frumuseţi ascunse vi s-arată numai vouă,
Fericiţi poeţi: natura, lumea pururea e noua!
Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare,
Glasuri, şi culori, şi forme tu le laşi să se strecoare,
Leganând a tale gânduri adormite, ca pe-o apă,
Când atâtea adevaruri nerostite încă-i scapă!
Ştiu. Am fost şi eu ca tine amăgit să cred că-n artă
Pot să trec la nemurire cu revolta mea deşartă;
Şi cu lacrimi stoarse-n silă nu mi-aş mai aduce-aminte
Am bocit şi eu… nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!…
Dar când m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală,
Şi că toţi începătorii, de abia scăpaţi din şcoala,
Ofiliţi în floarea vârstei de-un dezgust molipsitor,
Işi zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor,
Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite,
Desperări de porunceala şi dureri închipuite,
Când am înţeles c-aceasta e o modă care soarbe
Seva tinereţii noastre, am zis gândurilor oarbe,
Ce-şi roteau peste morminte zborul lor de lilieci,
Să s-abată lasând morţii în odihna lor de veci,
Şi din florile vieţii să aleaga şi s-adune
În nepieritorul fagur adevar şi-nţelepciune!
Câte nu-s de scris pe lume! Câte drame mişcătoare
Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vâltoare
A torentelor vieţii! Câţi eroi, lipsiţi de slavă,
Nu dispar în lupta asta nesfârşită şi grozavă!
Şi, sub vijelia soartei, câte inimi asuprite,
Câţi martiri pe cari vremea şi uitarea îi inghite!
Si când lumea asta toată e o veşnică mişcare,
Unde cea mai mică forţă implineşte o chemare,
Şi când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă şi
luptă
În campania aceasta mare şi neîntreruptă
Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor,
Jalea şi descurajarea cântecului tău amar,
Şi să-i cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar,
Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai
trişti?
Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti?…
Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,
Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii?
Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte,
Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse
Ingropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse
Peste inimile noastre mângâiere şi iubire,
Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,
Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
Splendidă-naintea noastră sa ne-arate-o lume nouă!
de Alexandru Vlahuţă
luni, 3 mai 2010
Ghidul Copilariei Retrocedate
de Andrei Codrescu, Gavriil Pinte & Florentina Mocanu
Premiera oficiala in cadrul Festivalului International de Teatru , Sibiu 2010.
Va asteptam cu drag la teatru!
Regia: Gavriil Pinte
Costumele: Roxana Ionescu
Decorul şi ilustraţia muzicală: Gavriil Pinte
Cu: Maria Anuşcă, Ioana Blaga Frunzescu, Simina Contraş, Cristina Flutur, Laura Ilea, Iulia Popa, Cătălina Sima, Cristina Stoleriu, Arina Trif, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Cătălin Grigoraş, Cătălin Neghină, Gelu Potzolli, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Ciprian Scurtea, Liviu Vlad, Adrian Grigoraş.
"In basmele populare romanesti, lacrimile tinerelor fete se prefac in flori. Dar ce se intampla cu lacrimile batranilor poeti? Ele se prefac in tinte ascutite, in stalpi ruginiti, in carlige de pescuit, sulite, sarma ghimpata. Lacrimile lor sunt amare! Nu lasati poetii sa planga!"
"Acum plang rar. Cateodata sunt plin de dragoste sau de regrete si simt cum imi vin lacrimile- dar de obicei le opresc. Mi-e teama ca daca incep sa plang n-am sa ma mai opresc niciodata."
- Avanpremiera 1, 2, 3:
30 aprilie, 1 mai, 2 mai, Casa Artelor, Piata Mica, ora 19:OO
- Avanpremiera 4:
19 mai 2010.
Premiera oficiala in cadrul Festivalului International de Teatru , Sibiu 2010.
Va asteptam cu drag la teatru!
joi, 4 martie 2010
Program TNRS
6 si 7 martie 2010, Hala Balanta, ora 19:00 "Faust" regia Silviu Purcarete
8 martie 2010, TNRS, ora 19:00 Premiera "Talismanul" regia Puiu Serban;
11 martie 2010, TNRS, ora 19:00, "Trei surori" regia Anca Bradu;
12 martie 2010, Sindicate, Sala Sport, ora 19:00, "Hess" cu Nicu Mihoc;
13 martie 2010, Sindicate, Sala Sport, ora 19:00, "Vulpoiul" cu Laura Maria Ilea, Ema Vetean, Florin Cosulet;
19 martie 2010, TNRS, ora 19:00 Premiera "Puricele in ureche" regia Puiu Serban;
8 martie 2010, TNRS, ora 19:00 Premiera "Talismanul" regia Puiu Serban;
11 martie 2010, TNRS, ora 19:00, "Trei surori" regia Anca Bradu;
12 martie 2010, Sindicate, Sala Sport, ora 19:00, "Hess" cu Nicu Mihoc;
13 martie 2010, Sindicate, Sala Sport, ora 19:00, "Vulpoiul" cu Laura Maria Ilea, Ema Vetean, Florin Cosulet;
19 martie 2010, TNRS, ora 19:00 Premiera "Puricele in ureche" regia Puiu Serban;
Va asteptam cu drag la teatru
miercuri, 3 martie 2010
Recital Radu Stanca
Va asteptam joi, 4 martie 2010, ora 18:00 la Libraria Humanitas la un recital de poezie Radu Stanca. Participa actorii Ofelia Popii, Codruta Vasiu, Laura Maria Ilea, Arina Trif, Ciprian Scurtea, Vlad Robas! Va asteptam cu drag!
joi, 25 februarie 2010
VULPOIUL
Vineri, 26 februarie 2010, orele 19:oo, Teatrul "Radu Stanca" prezinta la Sala Studio (Casa de Cultura a Sindicatelor) spectacolul "Vulpoiul" in regia lui Florin Zamfirescu, cu Ema Vetean, Laura Maria Ilea si Florin Cosulet. Va asteptam cu drag la teatru.
joi, 18 februarie 2010
"Calatorie fara sfarsit" part. 1 - Lev Dodin
- "Poate ca tocmai dorinta de nemurire este cea care aduce oamenii la teatru- pentru ca in subconstient cu totii ne dorim un alt fel de viata, iar teatrul ne ofera aceasta posibilitate."
- "Ideea artei ca religie a fost intotdeauna foarte puternica in Rusia."
- "In general, cred ca teatrul este un act egoist in sine, pentru ca nimic pe lumea asta nu ne preocupa mai mult decat emotiile, problemele, viata noastra. Daca petreci timpul gadindu-te la problemele tale, aceste ganduri ar putea fi de ajutor altora. Poate ca una dintre dramele acestui popor este ca nu ne gandim suficient la noi insine."
- "Daca arta inceteaza a mai cauta frumusetea, atunci se banalizeaza."
- "Arta este un mod de reflectare a vietii si, totodata, una dintre cele mai bune modalitati de a invata despre ce se petrece in sufletul omenesc. Arta vorbeste despre ceea ce se intampla, chiar daca incercam sa o ignoram, si in primul rand vorbeste despre durere: despre durerea si suferinta umana. Rolul artei este de a reflecta durerile societatii. Arta nu se compromite pe ea insasi, avand de-a face cu adevaruri dure, care nu se suporta usor."
- "Cateodata, oamenii traiesc fara niciun gand al mortii. Este inspaimantator, pentru ca atunci orice este permis. Dostoievski a scris despre subiectul acesta."
- "Ignorand originile si scopul vietii, ajungem sa fim numai fiinte fizice, fara nicio menire pe acest pamant."
- "Cand arta este arta se petrec minuni, oamenii incep sa se gandeasca la lucruri demult uitate."
- "Teatrul este cautarea constanta a perfectiunii, este o incercare de a descoperi armonia in mijlocul celei mai terifiante dezordini. Este putere si curaj. Cred ca acest tip de optimism e preferabil multimii celora care, cu ochii si urechile inchise, incearca sa se convinga ca totul este in regula."
- "Unui spectator care ajunge la teatru dupa o zi de munca trebuie sa i se arate ca nimic nu i se va intampla la nivel spiritual daca nu-si pune problemele cotidiene de-o parte, lasandu-se dus in realitatea de pe scena. Pentru mine, teatrul de astazi nu inseamna cel care se potriveste cu usurinta realitatii de zi cu zi, ci acela care ma scoate din ea, provoaca indoiala si cere o noua contemplatie."
- " Pe cat de pesimistic ar suna, cred ca singurul lucru care ar putea preveni un dezastru universal in relatiile interumane este efortul constant de autocunoastere si lupta pentru propriile valori."
- "Scopul principal al teatrului nu este sa distreze publicul."
- "Daca jucam ceva despre care credem ca va interesa pe altii, dar care pe noi, actorii, ne lasa indiferenti, riscam sa cream o piesa care nu va interesa pe nimeni. De aceea incercam sa producem lucruri care ne intereseaza in profunzime, pe care le simtim foarte personal."
- "Orice spectacol este in primul rand despre tine insuti. Nu conteaza in ce timp sau loc traiesc personajele. Despre orice ai vorbi, intotdeauna tinzi sa vorbesti despre indoielile si sperantele tale; despre ce ti se intampla si ce s-ar mai putea intampla; despre cum si pe unde te-ar duce viata."
- "...impartasind, simtim ca ne doare pe toti in acelasi fel... (...) Aceasta este puterea teatrului adevarat: starneste emotii care sunt universale."
- "Teatrul adevarat este intotdeauna despre fiinta umana. Nu exista om pe lume sa nu aiba temeri, iluzii distruse si sperante pierdute; lucruri care impiedica libertatea de spirit si de miscare. Nimeni nu este scutit de umilinta, nici aceia care o duc foarte bine."
- "Trebuie sa ne bazam pe intuitia noastra si sa facem ceea ce ni se pare cu adevarat interesant; altfel sfarsim prin a ne face de ras."
- "Exista peste tot o mare nevoie de spiritualitate; nu numai la noi. Ideea superioritatii spiritualitatii ruse este un mit. Cred ca oamenii implicati in teatru trebuie sa aiba curajul sa-si asume riscuri; sunt foate multi aceia pregatiti sa raspunda."
- "Teatrul este ca dragostea; nu trebuie sa fi incordat, pentru ca nu mai poti sa te bucuri."
- "Teatrul ii face pe oameni sa se gandeasca la ei insisi prin experienta altora."
-" Daca astazi, impreuna cu oameni de aceeasi credinta incepem sa simtit ca teatrul, cu etica si estetica sa, a inceput sa-si piarda sensul, aceasta dovedeste numai faptul ca in lumea teatrului lucrurile merg prost; ca adevarurile fundamentale ale artei scenice pe care ne-am bazat dintotdeauna, mai ales in Rusia, s-au uitat... Pentru cineva, oameni de aceeasi credinta ar putea insemna oamenii care gandesc la fel... In cultura ruseasca, de aceeasi credinta inseamna sa impartasesti acelasi crez, , increderea in existenta unor adevaruri spirituale."
- "Totul se bazeaza pe esente spirituale."
- "Ambitia nu este baza celor de aceeasi credinta."
- "Teatrul s-a transformat intr-o fabrica unde spectacolele sunt rapid produse, rapid jucate si tot rapid uitate. Aceasta nu este arta, pentru ca arta aspira la nemurire."
- "Este uimitor cat de mult se cheltuieste pe festivaluri si cladiri de teatru si cat de putin se aloca pentru un trai decent al actorilor, pentru ca repetitiile sa se desfasoare in conditii rezonabile. Festivalurile si turneele nu definesc viata unui teatru national."
- "Talentul trebuie vazut ca sa fie crezut; comuniunea spirituala trebuie simtita ca sa fie crezuta."
- "Potrivit lui Stanislavki, teatrul este o entitate spirituala, vie: asta este. Este un grup de oameni uniti nu numai prin spectacolul de pe scena, dar si prin ganduri si valori comune, prin bucurii si greutati impartasite."
- "In relatia regizorului cu actorii, totul trebuie sa vina natural, ca in viata. Orice creatie artificiala este periculoasa, orice violenta este periculoasa. Cred ca lucrurile trebuie lasate sa curga natural."
- "Exista ceva care ni se pare mai important decat succesul, decat aplauzele, faima etc. Faptul de a cauta si invata impreuna- acestea sunt momentele care ne aduc placerea absoluta. Bucuria rezulta nu din gasirea unei solutii, ci din cautarea temeinica. Pentru noi teatrul e parte din viata, o prelungire a vietii si poate ceva mai mare decat viata..."
(va urma)
marți, 26 ianuarie 2010
... and you'll learn from art to wonder what is right and what is wrong...
Since I have this poetry in my mind from the beginning of the year, I will share this "belief" with you, my dearest friends and spectators, telling all of you: "New start will begin with ending When you know to learn from age" Glossa
Mihai Eminescu
"Time goes by, time comes along,
All is old and all is new;
What is right and what is wrong,
You must think and ask of you;
Have no hope and have no fear,
Waves that rise can never hold;
If they urge or if they cheer,
You remain aloof and cold.
To our sight a lot will glisten,
Many sounds will reach our ear;
Who could take the time to listen
And remember all we hear?
Keep aside from all that patter,
Seek yourself, far from the throng
When with loud and idle clatter
Time goes by, time comes along.
Nor forget the tongue of reason
Or its even scales depress
When the moment, changing season,
Wears the mask of happiness -
It is born of reason's slumber
And may last a wink as true:
For the one who knows its number
All is old and all is new.
Be as to a play, spectator,
As the world unfolds before:
You will know the heart of matter
Should they act two parts or four;
When they cry or tear asunder
From your seat enjoy along
And you'll learn from art to wonder
What is right and what is wrong.
Past and future, ever blending,
Are the twin sides of same page:
New start will begin with ending
When you know to learn from age;
All that was or be tomorrow
We have in the present, too;
But what's vain and futile sorrow
You must think and ask of you;
All is old and all is new;
What is right and what is wrong,
You must think and ask of you;
Have no hope and have no fear,
Waves that rise can never hold;
If they urge or if they cheer,
You remain aloof and cold.
To our sight a lot will glisten,
Many sounds will reach our ear;
Who could take the time to listen
And remember all we hear?
Keep aside from all that patter,
Seek yourself, far from the throng
When with loud and idle clatter
Time goes by, time comes along.
Nor forget the tongue of reason
Or its even scales depress
When the moment, changing season,
Wears the mask of happiness -
It is born of reason's slumber
And may last a wink as true:
For the one who knows its number
All is old and all is new.
Be as to a play, spectator,
As the world unfolds before:
You will know the heart of matter
Should they act two parts or four;
When they cry or tear asunder
From your seat enjoy along
And you'll learn from art to wonder
What is right and what is wrong.
Past and future, ever blending,
Are the twin sides of same page:
New start will begin with ending
When you know to learn from age;
All that was or be tomorrow
We have in the present, too;
But what's vain and futile sorrow
You must think and ask of you;
For the living cannot sever
From the means we've always had:
Now, as years ago, and ever,
Men are happy or are sad:
Other masks, same play repeated;
Diff'rent tongues, same words to hear;
Of your dreams so often cheated,
Have no hope and have no fear.
Hope not when the villains cluster
By success and glory drawn:
Fools with perfect lack of luster
Will outshine Hyperion!
Fear it not, they'll push each other
To reach higher in the fold,
Do not side with them as brother,
Waves that rise can never hold.
Sounds of siren songs call steady
Toward golden nets, astray;
Life attracts you into eddies
To change actors in the play;
Steal aside from crowd and bustle,
Do not look, seem not to hear
From your path, away from hustle,
If they urge or if they cheer;
If they reach for you, go faster,
Hold your tongue when slanders yell;
Your advice they cannot master,
Don't you know their measure well?
Let them talk and let them chatter,
Let all go past, young and old;
Unattached to man or matter,
You remain aloof and cold.
From the means we've always had:
Now, as years ago, and ever,
Men are happy or are sad:
Other masks, same play repeated;
Diff'rent tongues, same words to hear;
Of your dreams so often cheated,
Have no hope and have no fear.
Hope not when the villains cluster
By success and glory drawn:
Fools with perfect lack of luster
Will outshine Hyperion!
Fear it not, they'll push each other
To reach higher in the fold,
Do not side with them as brother,
Waves that rise can never hold.
Sounds of siren songs call steady
Toward golden nets, astray;
Life attracts you into eddies
To change actors in the play;
Steal aside from crowd and bustle,
Do not look, seem not to hear
From your path, away from hustle,
If they urge or if they cheer;
If they reach for you, go faster,
Hold your tongue when slanders yell;
Your advice they cannot master,
Don't you know their measure well?
Let them talk and let them chatter,
Let all go past, young and old;
Unattached to man or matter,
You remain aloof and cold.
You remain aloof and cold
If they urge or if they cheer;
Waves that rise can never hold,
Have no hope and have no fear;
You must think and ask of you
What is right and what is wrong;
All is old and all is new,
Time goes by, time comes along."
If they urge or if they cheer;
Waves that rise can never hold,
Have no hope and have no fear;
You must think and ask of you
What is right and what is wrong;
All is old and all is new,
Time goes by, time comes along."
GLOSSA- MIHAI EMINESCU
VULPOIUL
Duminică 31 ianuarie 2010, ora 17.00 -VULPOIUL după H. D. Lawrence
– loc de desfăşurare: Casa de Cultură a Sindicatelor, Sala de Sport
REGIA: Florin Zamfirescu
DRAMATIZAREA: Henry Miller
TRADUCEREA ŞI ADAPTAREA: Cătălina Mustaţă
SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă
DISTRIBUŢIA: Florin Coşuleţ, Ema Veţean, Laura Ilea
- Preţ bilete: 10 lei; redus: 5 lei
Va astept cu drag la teatru!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)