oda marii

"Aici, langa insula,
marea,
si ce noian de mare,
se revarsa
din sine
in fiece clipa,
zice ba da, ba nu,
ba nu, ba nu, ba nu,
zice ba da, in azur,
in spuma, in galop,
zice ba nu, ba nu.
Nu poate sa stea linistita,
„ma cheama marea" repeta,
se lipeste de-o stanca,
nu izbuteste s-o-nduplece,
atunci,
cu sapte limbi verzi,
de sapte caini verzi,
de sapte tigri verzi,
de sapte mari verzi,
o mangaie, o saruta,
o umezeste,
si se bate in piept,
repetandu-si numele.
O, mare, asa te cheama,
tovarase ocean,
nu pierde vreme si apa,
nu te zbuciuma atata,

ajuta-ne ;
suntem maruntii pescari
oamenii tarmului,
ne e foame si frig
si ni-esti dusman.
Nu lovi asa tare,
nu striga-n acest fel ;
deschide sipetul verde
si pune-n mainile
fiecaruia,
daru-ti de argint:
pestele nostru
cel de toate zilele.
Aici, in fiece casa
il dorim,
de-ar fi de argint,
de clestar sau de luna ;
el s-a nascut
pentru sarmanele
vetre de pe pamant.
Nu-I pastra,
hapsano,
ca pe-un rece fulger lichid,
ce sageteaza
sub undele tale.
Vino, deschide-te,
lasa-l
sa fie captivul
mainilor noastre,
ajuta-ne, oceane,
verde si adanc parinte,
sa punem capat, o data, pamantenei mizerii. Lasa-ne
sa culegem nesfarsita recolta a fapturilor tale,
graul si strugurii tai, bivolii si metalele tale,
splendoarea-n ape scaldata si profundele roade.
Parinte ocean,
noi stim cum te cheama,
toti pescarusii imprastie
numele tau in nisipuri ;
potoleste-te, rogu-te,
inceteaza coama sa-ti scuturi,
nu mai ameninta,
cerul nu-l mai musca
cu frumosii tai colti,
lasa-te o clipa
de vitejiile tale,
si da-ne, da fiecaruia,
fiecarei
femei si fiecarui copil,
un peste mare sau mic,
in fiece zi.
Iesi pe toate caile
lumii
si imparte peste
si striga
striga,
sa te auda toti,
toti truditorii sarmani,
si sa spuna atunci cand se isca la gura minei :
„Uite ca vine batranul ocean, sa imparta peste".
Si iarasi vor cobori in intuneric zambind,
si pe strazi si in paduri oamenii vor zξmbi
si pamantul, cu un zambet oceanic.

Dar
daca nu ai pofta,
daca nu ti-e pe voie,
asteapta,
asteapta-ne,
sa chibzuim,
in primul rand
sa-ncheiem
socotelile noastre-omenesti,
pe cele mari, mai intii,
si restul, dupa aceea.
Atunci
te vom strapunge,
vom intra, taindu-ti talazul,
cu pumnale de foc,
pe cai electrici sari-vom,
improscandu-ti spuma ;
ne-om scufunda
cantand,
pana ce vom atinge
adancul maruntaielor tale ;
un fir atomic
te va incinge ;
sadi-vom
in livada-ti adanca
pomi
de ciment si otel ;
te-om ancora
de maini si picioare,
deasupra ta,
oamenii vor trece, scuipand,
taindu-ti ciorchinii,
faurindu-ti fraie,
incalecandu-te si imblanzindu-te,
stapanindu-ti sufletul.

Dar asta va fi
atunci cand noi, oamenii,
vom fi rezolvat
problemele noastre,
marea,
marea problema.
Totul vom rezolva,
incetul cu-ncetul :
pe tine, ocean, te vom sili
si pe tine, pamant,
sa faceti minuni,
caci in noi insine,
in lupta noastra,
se afla painea si pestele,
se afla minunea. "

Pablo Neruda