"Vorbiți cu un sfânt sau citiți poezia unor asasini: Dumnezeu ne vorbește prin copaci și prin pietre; îngerii ne vizitează printre raze, valuri și siajul păsărilor. Foarte rar creația sa secundară, omul, e purtătorul vreunui mesaj absolut. Doar atunci când se confundă cu natura și comunică în limbajul universal al acesteia... doar atunci vorbește perfecțiunea prin el.
Când tai un copac, când spulberi o piatră, când interzici cuiva lumina sau liniștea, când acoperi un lac sau când întrerupi un zbor, ești asasin. Când plantezi, când sculptezi înnobilând, când faci muzică sau când dăruiești pace, când aprinzi o flacără în cineva sau o lumânare undeva, când faci o baltă de lacrimi sau un iaz pentru pești ori când dai de mâncare la porumbei, nu ești neapărat sfânt – dar cel puțin aduci, și tu, o câtă contribuție la statusul clipei care te suportă live...vei vedea ulterior câtă... nu te grăbi: vei afla!
Nu te-ai născut zdreanță – te-ai născut imperfect, da... te-ai născut handicapat în a pricepe lucrurile complexe din directa ta vecinătate... din start străin pentru restul celor cu care împarți lumea... eminamente prost în a conduce pe – nu-i așa? – încurcatele căi ale Domnului... fără permis de zbor, fără rădăcini, fără o oglindă reală pentru sufletului tău și fără tăria de a supraviețui unei fie și mediocre catastrofe. Dar asta nu numai că nu îți dă voie să îți scuipi frustrările pe lucrurile a căror viață îți depășește intelectul, pe aparițiile a căror aparentă slăbiciune și îți transcende sufletul, pe minunile pe care nu ți le revelează ochiul opac...
Dacă pentru tine un copac e ceva ce se taie gratuit, atunci meriți ca una dintre crengile lui să-ți fie prilejul ultimei ejaculări, să atârni, cu coloana sfîrâmată, în aplauzele interiorizate ale celor ce, oricum, nu aveau vreun motiv să te regrete, nicio curiozitate să te aibe în preajma lor, nicio dorință să te-ndrăgească.
Pentru că să tai un copac în baza unui act volițional gratuit, e, în fapt, sinucidere. O sinucidere murdară... pentru că nici măcar nu înțelegi asta."
preluat de pe: timebomb
preluat de pe: timebomb
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu