a patrunde-n sinea noastra

"Cum traim, ne intrebati,
cum o mai ducem?
Vreti sa aflati
care-i situatia pe la noi
pe dinafara si pe dinauntru?

Cel mai des traim sarind intr-un picior,
ca sa ne-nbucuram poate.
Aceasta-i deci
pasiunea
noastra,
unica distractie si pierdere de vreme.

Nerabdatori, noi ne simtim inghesuiti atunci 
cand sambata seara
patrundem in sinea noastra.
Imbaiati, cu sufletul pieptanat la carare, carliontat,
in sinea noastra, sub tavan ne plecam capetele,
sarim deci
asezati.

Dar sa patrunzi 
in tine insuti
- asta nu-i ca atunci cand intri pur si simplu intr-o carciuma...

Nu ne este frica de moarte
asa cum sunt infricosati cei care de mult timp s-au catarat
pe grinzile de sus ale orologiilor.
Cu siguranta moartea a pierdut actele noastre,
nici nu mai stim cum sa murim
si de aceea
traim tot timpul.

Cel mai des traim sarind intr-un picior,
ca sa ne-nbucuram poate.
Aceasta-i deci
pasiunea
noastra,
unica distractie
si pierdere de vreme.

Si iata,
la vecinu' in taina transformara viata intr-o afacere,
ei traiesc deci mestesugareste,
pe casa si-au pus o firma.

Cine vrea poate sa se convinga
care-i nivelul profesional
al prearespectatei
intreprinderi." 

Pal'o Bohus 

"Calatorind in tara fagaduintei"

Ne faceam ca ploua. Si ploua. Neintrerupt.

 JOI, 6 decembrie 2012, ora 19, la Sala Studio a Teatrului National "Radu Stanca" din spatele Casei de Cultura a Sindicatelor.

un spectacol de si cu: Laura Maria Ilea
cu participarea actorului: Liviu Vlad

dramatizare: Laura Maria Ilea

imagine: Daniel Munteanu
light desigh: Liviu Vlad
asistent: Andra Ocnaru

"O domnişoarã cu picioare pare.
Şi trei pitici. Pitiţi într-o copleşitoare însingurare.

Şi îndrumaţi- prin ceaţã, frig, frisoane, insomnii- spre un anume gând, spre un anume dor, spre o anume stare.
Spre cel mai frumos vis.

În rest, nu mai conteazã, doar ca mintile şi sufletele noastre pitice, care or mai fi dacã or mai fi, câte or mai fi pe unde or mai fi, sã priceapã cel mai mãrunt şi mai aspru şi mai trist sens al lumii: cã totul e iubire, iubire de pitic, sublimã, ultimativã, tivã, nativã, narativã, locomotivã iubire de pitic, cea care anuleazã într-o clipã coordonatele ştiute ale lumii, cea care poate face abstracţie de orice."

Va asteptam cu drag, sa ne cunoastem asa cum ne stim: cu pitici!

"Si tu esti singuros, ca si mine. Da, desigur. E sigur de sigur.
Eu chiar stiu ce inseamna sa te ascunzi. De la atata tacere incepi sa auzi vantul, furnicile, apa, fumul... Asta e tot, lumea intreaga a fost facuta asa, cu doi pitici muti, tacuti. Si daca cumva mai exista si altceva in afara de asta, atunci lucrurile alea trebuie sa fie foarte putine... ".

Daca nu ati intalnit inca pitici pititi si uneori peltici, aveti ocazia sa-i cunoasteti pe Usi, Altfred si Regretel in seara zilei de 6 decembrie.
Va asteptam cu drag!

actorul, ca si poetul...

"Fantezia, ce altceva este dansa, decat o incredintare, o totala lipsa de suspiciune, o absoluta lipsa de sentiment al concurentei, deci al invidiei. In cazul poeziei, lipsa de invidie, absenta instinctului de concurenta are o adevarata natura creativa. De ce? Pentru ca firea genuina a gandirii poetice naste lucruri, naste obiecte, naste oua siderale si albe.  Aici, sub aceasta bolta stelara, se ciocneste, in cinstea invierii cuvantului cu oua albe, nefierte. Galbenusul si albusul se scurg in cuvant pana cand el ia faptura lui Fat- Frumos. 

Sa-i iubim pe visatori! Mi-aduc aminte ca derbedeul sacru de Panait Istrati, intr-una din cartile lui labartate si de nobil suflet, prin gura personajului sau autobiografic Adrian Zografi, intr-o tanjire a acestuia sub canicula si lenea izbavitoare a unui Nil tanzand spre Alexandria, gandea sau visa cam asa: Ei, si ce daca mi s-a dus viata pe apa sambetei si n-am apucat sa compun macar un sir de versuri. N-am decat sa ma gandesc la Iliada si sa visez ca am scris-o eu. Ce liniste, ce fericire, ce echilibru! (citez din memorie)

Daca mintea mea n-ar fi edificat piramidele din Egipt, daca ochii mei n-ar fi pictat panzele lui Van Gogh si daca cea mai buna si mai misterioasa elegie a lui Rilke n-ar fi fost scrisa de mine intr-o noapte de sambata, cu tampla sub perna si secret, si apoi atribuita lui, ce credeti domniile voastre, ca aceste minunatii ar exista intr-adevar?
Nu, nu se poate sa vezi zane, daca nu esti zanatic! (222)"

"Fiziologia Poeziei" - Nichita Stanescu

Fericit cine are minte sa priceapa. :)

Asculta RADIO VOCEA SUFLETULUI 

Eu am plecat dupa flori de mai
albastre :)
 



Si sa nu uitati, astazi de la ora 19- spectacolul "Faust" in regia lui Silviu Purcarete. 
Hala Balanta, SIBIU. Va asteptam cu drag!

bucuria de a compune

"Draga Titu, cine crede ca taina artei sau insasi poezia este o afacere personala sau individuala, vai lui! Taina artei sau insusi harul poeziei sunt ale unui nat intreg, daca nu cumva ale omului in genere. Ma intorc si zic: cel putin poezia, daca nu cumva chiar si profunzimile ei nu au natura concurenta si catusi de putin natura clasamentelor. Orice artist adevarat e mai bun sau mai putin bun decat sine insusi si niciodata mai bun sau mai putin bun decat alt artist adevarat. Bucuria de a compune un vers este asemuitoare cu fericirea de a saruta o femeie iubita. La urma urmelor, cum de nenumarate ori ti-am zis si ti-am zis, arta este o culme a moralei. Sau, mai bine spus, frumosul este surasul puritatii. 

Draga Titu, nici nu stiu ce m-a apucat sa-ti scriu aceasta scrisoare. Nu cred ca ti-am scris-o nici din singuratate si nici din melancolie. Mi s-a facut pur si simplu dor de versurile tale si, atunci, cu grabire, ti-am spus si eu cateva cuvinte cunoscute si de care sunt sigur ca exprima adevarul. Tu ce mai scrii? 

Al tau, batranul Nichita"

Vietate (II)

Premiera “Ne fãceam cã plouã. Şi ploua. Neîntrerupt” dupa Matei Florian

Joi, 1 Noiembrie 2012, ora 19:00
Sala Studio a Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu
(din spatele Casei de Cultura a Sindicatelor)

PREMIERA SPECTACOLULUI 

“Ne fãceam cã plouã. Şi ploua. Neîntrerupt” 
dupã “Şi Hams Şi Regretel”de Matei Florian

un spectacol de si cu: Laura Maria Ilea

cu participarea actorului: Liviu Vlad

dramatizare: Laura Maria Ilea

asistent: Andra Ocnaru

imagine: Daniel Munteanu

"O domnişoarã cu picioare pare. 
Şi trei pitici. Pitiţi într-o copleşitoare însingurare.

Şi îndrumaţi- prin ceaţã, frig, frisoane, insomnii- spre un anume gând, spre un anume dor, spre o anume stare. 
Spre cel mai frumos vis.

În rest, nu mai conteazã, doar ca mintile şi sufletele noastre pitice, care or mai fi dacã or mai fi, câte or mai fi pe unde or mai fi, sã priceapã cel mai mãrunt şi mai aspru şi mai trist sens al lumii: cã totul e iubire, iubire de pitic, sublimã, ultimativã, tivã, nativã, narativã, locomotivã iubire de pitic, cea care anuleazã într-o clipã coordonatele ştiute ale lumii, cea care poate face abstracţie de orice. 

Va aşteptãm cu drag la Premierã, sã ne cunoaştem aşa cum ne ştim: cu pitici." - Laura Maria Ilea

niciodata

Nichita Stanescu  - Cai (Niciodata)
    
  Asculta  mai multe  audio   traditionala

atat cat pot eu sa vad

Oare ce stim noi, cu adevarat, despre Rosia Montana, despre Tablitele de la Tartaria, despre stramosii nostri, despre acest pamant, despre cei care iau decizii fara ca noi sa stim incotro ne vor duce acestea si care anume parte din suflet ne-o vom vinde, alegand sa nu facem nimic?
Ce stim noi despre cei care schimba regula jocului chiar in timpul jocului? Cine sunt ei si pe cine (ne) reprezinta? Ce stim noi despre cei care ocupa functii menite a ne face sa ne simtim in siguranta, dar care, atunci cand stau fata in fata cu noi ne privesc cu aroganta, ne raspund cu aroganta, ne rad in fata cu o nesimtire iesita din comun... sa nu mai vorbesc de limbajul lor corporal, sa nu mai vorbesc despre inflexiunile vocii care tradeaza de la un kilometru minciuna... ce sa mai vorbesc?! Cine mai sta sa-si ocupe timpul cu astfel de nerozii, dragii mei? Cand exista mici, bere si capionate de fotbal, mai stiu eu ce X, Y, Z Factory sau altele de felul acesta. Trebuie sa fii nebun sa studiezi cum sta treaba cu limbajul corporal. Macar asa, un pic... DA! Va fi una din postarile acelea.

Daca aveti ocazia sa vizonati pe undeva filmele "Rosia Montana- un loc la marginea prapastiei" sau "Dacii- adevaruri tulburatoare" sau "Dacia: mostenirea pierduta a Romaniei" poate ati intelege si voi de ce am ajuns acasa cu sufletul mai ingandurat, mai greut, mai apasat, mai abatut... 

Ce sa va povestesc, de unde sa incep, oare? 
De la turla bisericii din Rosia Montana, ingropata in noroaie si mizerii? De la crucile strabunilor celor care si-au parasit locul natal pentru un pumn de aur ... cruci a caror varfuri de-abia pot fi zarite din namol si ruina? De la bunica cea care a fost dusa de nepotii ei in azil si a fugit noaptea de acolo, pentru a se intoarce acasa, in Rosia si a vedea cu proprii ei ochi cum ii este daramata casa copilariei? Sau poate despre caii salbatici din Letea? Sau despre intrebarea adresata astazi de un "intelectual" de marca al acestei tari lui Daniel Roxin: "Credeti ca dacii se trag din maimuta?" Hahaha, ce ne-am mai ras! Nu ne-am ras, dar am aplaudat raspunsul nobil al lui Daniel: "Nu am sa raspund la aceasta ironie!" Bravo, Daniel! A, nu, poate ca ar trebui sa vorbesc despre domnul numit Gheorghe Alexandru Niculescu, desi, nici cu asta nu as pleca la culcare... Am fost la un pas de a merge sa-i spun: "Domnule, imi permiteti sa va spun ca sunteti un ne-simtit?" Si va dau cuvantul meu ca nu-mi amintesc, sincer, cand am spus asta cuiva ultima data! Dar, pe cuvant, asta mi-a venit sa fac! Si sincer, imi pare nespus de rau ca nu am facut-o! Pentru ca, mai toate raspunsurile sale au fost de felul: "Imi beau cafeaua de dimineata pe Tablitele de la Tartaria". Asta la intrebarea: "Cum protejeaza institutul de arheologie aceste Tablite?". Atunci am urlat, ca n-am mai putut: "Gata,ne-am lamurit! Multumim frumos!"

Repet, de limbajul corporal nici nu mai pomenesc...! Dinainte sa-si deschida gura m-am prins ca il va ataca pe Daniel! Acuma, sincer, ce altceva sa faca acest individ? Sa poarte o discutie inteligenta?!? Da, ar fi fost frumos si constructiv, desigur. Sa aflam pareri diferite despre stramosii nostri, sa ascultam argumente pro si contra, nu ironii si maimutarii. Din pacate, oamenii astia au functii, oamenii astia, care isi permit de fata cu o sala plina de oameni sa dea astfel de replici- iau decizii pentru noi!!! Asa sa stiti! Daca mai vreti sa stiti.

Daaaaaa... si sa iesi apoi cu toata incarcatura asta afara din sala si apoi sa-l auzi pe acelasi individ (l-am auzit cu urechile mele, va rog sa ma credeti pe cuvant!) afirmand ca dacii au fost niste salbatici si niste drogati- e prea mult, dragii mei! E prea mult, pentru ca eu sunt nebuna aia care VISEAZA 'chestii'. Si, printre altele, mi-am visat si strabunii. Si, credeti-ma- sau macar faceti un minim efort de imaginatie: cum e, oare, sa-ti visezi mama, dupa ce ea a trecut dincolo? Sau cum e sa-l visezi pe cel drag, dupa ce a trecut dincolo? Eeee, apoi ganditi-va cum e sa-ti visezi strabunii, ce poti sa simti si cum te poate modifica asta? (daca nu esti vreaun ne-simtit, desigur!). In fine...

Da, prin urmare, dacii au fost niste salbatici si niste drogati. In clipa in care m-am intors brusc inspre el, individul a inceput sa o dreaga, ca na, inhalau plante, chestii, fierturi... niste ciudati, ma, dacii astia, salbatici ciudati. Da nu uitati despre cine vorbim, da? Ca domnul asta nu e chiar nobody in za country... Asta e unul dintre aia care "cerceteaza", caute sa afle si sa ne zica noua apoi cum sta treaba, da? ... E platit pentru munca asta, fratilor, intelegeti? 

Am plecat pe o terasa, sa beau o cafea... cu toata amaraciunea acestor vorbe in suflet. Ca o otrava a lucrat in mine si n-am reusit inca sa o opresc... Cum sa-mi faca cineva mama- o drogata si o salbateca? Mama, care ma viseaza si stie exact dupa ce a visat- cum sta treaba, de la km distanta- cu mine? Cum sa zica cineva asta de bunica mea, care ma punea pe picioare cu un descantec si cu o cana de ceai, ce nu reusea niciun medicament din lume?!? Cum sa zica cineva asta de strabunii mei, a caror sange urla in mine?

Pe terasa n-am gasit daci... am gasit oameni bucurosi ca au timp de bere, de mancare si de ecrane mari care sa-i spele pe creier. Am vrut sa-i intreb ce stiu despre Rosia Montana? Am vrut sa cred ca macar unul imi va spune ceva si despre niste galerii romane pe cale a fi naruite si nu imi va vorbi doar despre aur si alte cele. N-am mai intrebat nimic! Mi-am baut cafeaua si m-am gandit ca mai bine sa fiu eu schimbarea pe care vreau sa o vad in lume!

Si am sa ma duc la culcare doar dupa ce ma bag la un dus fierbinte, care o sa ma spele de otrava asta care mi-a intrat in suflet si apoi, inainte de culcare, am sa cer eu iertare strabunilor, in locul acestui om (sau ce-o fi el). Si am sa merg la culcare multumind oamenilor care lupta sa descopere adevarul (care o fi el, important e ca lupta in timp ce altii doar scuipa venin peste tot in jurul lor si atat), celor care iarasi lupta si nu accepta ca in mijlocul tarii sa avem o gaura 'avida' care inghite in noroi si cianura biserici, asezaminte, galerii romane sau suflete omenesti.
Am sa-i multumesc si "batranului intelept" cu barba, spirit stravechi care apare uneori prin Rosia Montana, indicand locurile pline de aur celor care au scopuri nobile de a construi scoli sau biserici, sau pedepsindu-i aspru pe cei lacomi si ipocriti, care calca peste oricine pentru a-si satura foamea hapsana si de nesaturat din intunecatul lor suflet, tradandu-si pentru un pumn de aur si pamantul sfant in care s-au nascut si parintii si fratii si strabunii. Si am sa-l rog pe acest spirit stravechi sa ne ierte si sa ne apere si de acum incolo de acesti tradatori si tirani. Si am sa adorm cu gandul ca exista oameni ca Daniel pe lume, care au puterea de a spune: "nu am sa raspund la acesta ironie!" oameni ca Iulian Ignat, care a oferit premiul Formula AS filmului "Rosia Montana- un loc la marginea preapastiei", argumentand ca atat el cat si echipa Formulei As sunt sustinatori ai acestei cauze, ca mai exista oameni- precum regizorul filmului Rosia Montana- care au spus, spun si vor spune: 

            "Rosia Montana e Romania! Salvati Rosia Montana!" 

Eu, ce-am avut de spus, am spus, ca altfel n-as fi putut... Si, vorba ceea: 
               cina are urechi de auzit, sa auda! 

o scapare din timp

 

 

 

 

   

Vama Veche, 2012

photo: Laura- Maria Ilea 

"Ultimately photography is about who you are. It's the seeking of truth in relation to yourself. " - Leonard Freed

sensul artei este rugaciunea

"Arta este capacitatea de a crea, este reflectarea in oglinda a gestului Creatorului. Noi, artistii, nu facem decat sa repetam, sa imitam acest gest. Creatia este unul dintre momentele de pret in care ne asemanam Creatorului; de aceea n-am crezut niciodata intr-o arta independenta de Ziditorul suprem, nu cred intr-o arta fara Dumnezeu. Sensul artei este rugaciunea, este rugaciunea mea. Daca aceasta rugaciune, daca filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atat mai bine. Atunci viata mea isi va capata intregul sens: acela esential, de a servi. Dar nu il voi impune niciodata: a servi nu inseamna a cuceri. " A. Tarkovski

 A Tarkovskian Dream
    
  Vezi  mai multe  video    din   muzica

Andrei Tarkovsky & Sergei Parajanov - Islands

Duy Huynh- from a dream

"Vietnamese born Duy Huynh's interest in art began during his childhood, shortly after his arrival to the US in the early eighties. Initially experiencing difficulties adapting to new surroundings and language, Huynh discovered that art speaks a universal language. He reveals his fluency in visual expression with magical works that remind us that in art, the possibilities are boundless.

 Huynh is a visual story teller, creating softly colored visions seemingly taken from the middle of a fantastical story or recalled from a dream. Drawing inspiration from music and movies, ancient folklore and comic book adventures, Duy creates his narratives with ethereal characters who maintain a serene, precarious balance -- often floating or flying -- in a surreal, dreamlike setting. His paintings explore the human condition and symbolically reflect geographical and cultural displacement, but in a whimsical way that captures the boundless possibilities of the human spirit. "
                                          
                                                     DUY HUYNH

    

 

 

DUY HUYNH

 

The Dream Of A Ridiculous Man

Poet in Cinema

Poet in Cinema: Andrei Tarkovsky from Edwin Adrian Nieves on Vimeo.

"Animals and children are innocent. But man, who can choose between evil and good, learns how to lie, because he'll thinks he'll be happier and richer this way. He starts out with diplomacy, then moves on to real lies. Children and animals are closer to truth, I like them. I believe all of us like children more than adults." A. Tarkovsky

Bíum Bíum Bambaló

          

         Bíum Bíum Bambaló 

 

anotimpul ideal

"Era anotimpul ideal pentru ochii mei noi.

(...) M-am indepartat usor de Zid si am patruns in inima padurii. O lume secreta si calma. Ciudat de linistita. Era lumea naturii profunde si proaspete in care nu patrunde mana omului. Ma simteam tare bine. Mama Natura e divina. Copaci, plante, vietati... toate isi urmeaza ciclul neintrerupt. Fiecare piatra, fiecare palma de pamant era o marturie vie a unei desavarsite ordini imuabile. 

Cu cat patrundeam mai mult in interiorul padurii, cu atat aceasta impresie era mai puternica. Umbrele infricosatoare au disparut rapid, forma copacilor si culoarea frunzelor au devenit tot mai linistitoare, cantecele pasarelelor se auzeau tot mai clar. In luminisurile care se deschideau pe ici-colo, n-am simtit nicio clipa bezna si tensiunea pe care Zidul mi le transmisese in suflet. Oare de ce e atat de mare diferenta intre doua portiuni de peisaj asa de apropiate? Sa fie Zidul de vina? "

Haruki Murakami, La capatul lumii si in tara aspra a minunilor

jocul

"Mai am o scoica si cateva pietre,
cum sa cladesc din ele o mare
si-un tarm unde sa stau pe nisip
si cum sa ma conving ca am fost pe un asemenea tarm
urmand fericit o pasare
care acum nu ma mai lasa sa dorm?

O scoica si cateva pietre
si un nume ciudat
pe care nu-l intelege nimeni
si speranta mea de-a ajunge
sa nu-l mai inteleg nici eu intr-o zi.

Sarbataorea s-a terminat,
imi astept pedeapsa langa tribunele goale,
dar eu am vazut arzand la amiaza un nor
si-am auzit cantecul care ingenuchia caii salbateci,
iti spun, tarmul acela nu-i simpla poveste,
eu am vazut norul si-am ascultat cantecul
si inainte de a ma invinge
soarele m-a facut fericit."

Octavian Paler, Jocul

steaua va rasari din nou...

"Steaua va rasari din nou peste gradina ravasita
Va fi asemeni picturii de apa
Din izvorul viu de la-nceputul lumii
Si pasarile-si vor deschide
Aripile-n zbor necuprins
Si va fi prima noapte-a lumii
Si-n primul somn intaiul vis."

Georges Schehade (Liban)

capcanele memoriei

 "Oamenii se-ntalnesc ades

Spre a lupta, spre-a tine sfat

De cum sa-nfrunte neuitarea ce-i bantuie

Si dintr-o dat'

Se aud vorbind de accidente

Sau de iubiri neimplinite,

De-o-nmugurire de speranta,

De fardul acrelor regrete,

De parca-ar zugravi-n perete

Flori de hartie poleite

Crezand ca poate mai usor

Pot infrunta, tine departe,

Otrava gandurilor toate...

Si-n acest timp, prezentul tot

Trece spre drumuri neumblate

Cu taina lui si visul lor."

Jean Tardieu

izbuti sa smulga din acel hau o amintire

"...dar intr-o dimineata se destepta, privi (de data asta fara urma de mirare) cetoasele obiecte care-l inconjurau si, in mod inexplicabil, simti, asa cum recunosti o armonie ori un glas, ca toate acestea i se mai intamplasera candva, si ca le infruntase cu teama dar si cu bucurie, speranta si curiozitate. Atunci se cufunda in adancurile memoriei, care-i paru de-a dreptul nesfarsita, si izbuti sa smulga din acel hau o amintire de mult pierduta ce prinse a straluci ca un ban nou sub ploaie, poate din pricina ca niciodata n-o privise decat doar in strafulgerarea vreunui vis."  J. L. BORGES, "Fauritorul"

  

supra-extra-hully-gully

"Mor sa strig cuvantul, ca si cum muntele ar fi munte, ca si cum vantul ar fi plin de aer, ca si cum albina ar avea tepi in coada ei cu tepi, ca si cum tu, dragostea mea, te-ai uita la mine cand dorm dusa, unde dusa?- dusa si atata. "

 "De ce alerg, nu stiu. De ce latra dupa mine cainii, nu stiu. De ce e atat de uriasa acea statuie de piatra- pe care am vazut-o candva cu ochiul liber intr-un muzeu- nu stiu. Si de ce prefer in locul unei idei lucide patul si faptura unei idei lucide, iarasi nu stiu. Va supara ca v-am povestit un vis?"

"Sa lasam obiectivitatea pentru rotile dintate

pentru suruburi si pentru saibe.

Daca timpul trece asa cum trece

tu nu ai dreptul sa ma privesti fix.

Sa le lasam celor fericiti dreptul

de a bea apa

atunci cand au gura

si pentru ca numai lor li se face sete.

Dar atunci cand dorm, cand dorm

atat de adanc,

cand dorm asa cum dorm,

desigur tu nu ai dreptul sa te trezesti

si sa pleci."

"Am inceput sa fiu

atunci pre cand am inceput sa vad,

copil fiind, pe omul viu

cum isi transforma trupul in Irod.

Si-atunci mi-am zis cu un suras

ca existenta... nu exista,

ca osul meu cel rasu-plans

e-n perioada cea cubista (...)

Fusei de toate eu la viata mea:

si om firesc si realist

si supra-extra-hully-gully, ca o stea..."

Nini cel Stanesc

I agree entirely

"On day in a restaurant, outside of space and time,
I was served up love as a dish of cold tripe.
I politely told the missionary of the kitchen
That I preferred it hot,
Because tripe (and it was Oporto-style) is never eaten cold.

They got impatient with me.
You can never be right, even in a restaurant.
I didn't eat it, I ordered nothing else, I paid the bill,
And I decided to take a walk down the street.

Who knows what this might mean?
I don't know, and it happened to me . . .

(I know very well that in everyone's childhood there was a garden,
Private or public, or belonging to the neighbor.
I know very well that our playing was the owner of it
And that sadness belongs to today.)

I know this many times over
But if I asked for love, why did they bring me
Oporto-style tripe that was cold?
It is not a dish that can be eaten cold,
But they served it to me cold.
I didn't make a fuss, but it was cold.
It can never be eaten cold, but it came cold."

F. PESSOA

"I'd like to be able to like liking.
Just a second . . . Grab me a cigarette
From the pack lying on the top of the nightstand.
Go on . . . you were saying
That in the development of metaphysics
From Kant to Hagel
Something was lost.
I agree entirely.
I really was listening.
Nondum amabam et amare amabam - St Augustine.

What odd associations of ideas we sometimes have!

I'm tired of thinking about feeling anything else.
Thanks. Excuse me while I light up. Go on. Hagel . . ."

  
F. PESSOA

I still don't know

"I sleep. If I dream, I do not know on waking
What it was I dreamt.
I sleep. If I do not dream, I waken
In an open space
I do not recognize, because I woke
To what I still don't know.
What is best is neither dreaming nor not dreaming
And never waking."

F. PESSOA

without time or space

"Live, you say, in the present;
Live only in the present.

But I don't want the present, I want reality;
I want existent things, not the time which measures things.

What is the present?
It's something relative to the past and the future.
It's something that exists by virtue of other things existing.
I only want reality, things without time present.

I don't want to include time in my scheme.
I don't want to think of things as time bound; I want to think of them as things.
I don't want to separate them from themselves, treating them as things present.

I shouldn't even treat them as real things.
I shouldn't treat them as anything.
I should see them, just see them;
See them until I can't think about them,
See them without time or space,
See, and be able to put aside all but the seeable,
This is the science of perception, which is no science at all."

Fernando Pessoa

the dreams that I have

 "By the moonlight, in the distance,
A sailboat on the river
Sails peacefully by.
What does it reveal?

I don't know, but my being
Feels suddenly strange,
And I dream without seeing
The dreams that I have.

What anguish engulfs me?
What love can't I explain?
It's the sailboat that passes
In the night that remains"

FERNANDO PESSOA

sometimes

"If I could take a bite of the whole world

And feel it on my palate
I’d be more happy for a minute or so...
But I don’t always want to be happy.
Sometimes you have to be
Unhappy to be natural...

Not every day is sunny.
When there’s been no rain for a while, you pray for it to come.
So I take unhappiness with happiness
Naturally, like someone who doesn’t find it strange
That there are mountains and plains
And that there are cliffs and grass...

What you need is to be natural and calm
In happiness and in unhappiness,
To feel like someone seeing,
To think like someone walking,
And when it’s time to die, remember the day dies,
And the sunset is beautiful, and the endless night is beautiful...
That’s how it is and that’s how it should be..."

Fernando Pessoa (3/7/1914)

I do not know how many souls I have

"I do not know how many souls I have.

Each moment I have changed.

Feeling myself always as a stranger.

Never have I seen nor found myself.

Being so much, yet only soul I have.

Those who have souls have no peace

He who sees is just what he sees

He who feels is not he who he is.

Attentive to what I am and what I see,

Turns me into them and I am not I.

Each of my dream and desire

Is his who owned and not mine.

I am my own landscape

I witness my own journey,

Diverse, moving and alone,

I can’t feel myself where I am.

That’s why, like a stranger I read

The pages of my being.

What will follow I can’t prevent

What has passed I forget.

I note at the margin of what I read

What I thought I felt.

Rereading I say: “Was it I?”

God knows, because he wrote it. "

Fernando Pessoa



FERNANDO PESSOA- PASSAGEM DAS HORAS

poftiti, domnilor!

poate ca nu.

 'Daca aceasta dimineata si aceasta intalnire se desfasoara in vis, fiecare din noi trebuie sa-si inchipuie ca cel care viseaza este el. Poate ca vom inceta sa visam, poate ca nu. Deocamdata, obligatia noastra evidenta este aceea de a accepta visul, asa cum am acceptat universul si faptul de a ne fi nascut si de a privi cu ochii si de respira.

- Si daca visul va dura?

Pentru a-l linisti si a ma linisti, am simulat un calm pe care, in mod sigur, nu-l aveam. I-am spus:

- Visul meu a durat mai bine de 33 de ani. Si, de altminteri, atunci cand te destepti, te regasesti, in mod fatal, pe tine insuti. E tocmai ce ni se intampla acum, cu deosebirea, doar, ca suntem doi. Nu vrei sa stii ceva despre trecutul meu, care e viitorul ce-ti sta in fata?

Consimti fara o vorba.' J. L. Borges

apropo de frumos

to let myself flow

pacat!

visez marea

visez tot mai des marea

fluturandu-si valurile transparentei

spre impietritul zidit impietrit

trup al meu

sa te scufunzi

sa te scufunzi in tine insuti pana la epuizare

sa rascolesti geamandura crugurilor

si sa treci dincolo

pana cand iti amintesti de tine

un fel de cal alb fiind-

sa iti urnesti tot mai spre larg

provocarea

pana unde nici cu ochiul abscons

nu mai zaresti zarea

cata singuratate

cata serenitate

neexprimata-

si ce surpriza, caii-  

aici

numai cu ei ma mai inteleg
de la o vreme.

valuri inspumate- coamele lor

explorari fara putinta de tagada

pacat!

pacat ca el are dreptate mereu: 

pacat ca ne-am batut joc si de cai-

spune el.

dar pana la urma

nimic nu ramane fara de plata

in acest dans al astrilor reci

in care nu ne incredem

mai niciodata

si acesta e cel mai infiorator aspect dintre toate

ca nu am invatat sa oprim din radacina

furtuna-

am zarit in larg un val

ca o gura flamanda de furnico-leu intarcat

am inchis repede usa

nu stiu cum se face ca poti gasi o usa  

in largul marii-

si am auzit dincolo de ea

doar ragetele unei fiinte turbate

suspinand de dorul blandetii acolo

in neantul infiorator

de carunt

au imbatrinit turbarile in noi-

inca dam piept in piept cu splendori si grozavii

din acestea

 si pasind stangaci

pe taramul tineretii fara de batranete

si al vietii fara de moarte

imbatranim instantaneu-

am reusit s-o facem

si pe asta

iata un tinut sfasiat de aceiasi balauri

si aceeasi muma salbatica

a padurii

o usa inchisa nu inseamna nimic 

cata vreme-n valea plangerii sculptam

aceleasi degete aratatoare

am invatat?!

nu am invatat nimic-

nici macar sa pasim pe nisipul marii fara sa-i impovaram

stralucirea

am invatat doar sa iscodim caii

sa le admiram

gratia

nobletea

descantecul legendarului nimb-

in rest

mai nimic-

am mai invatat sa inchidem aceeasi usa

dar nici macar nu stim

daca la timp