a patrunde-n sinea noastra

"Cum traim, ne intrebati,
cum o mai ducem?
Vreti sa aflati
care-i situatia pe la noi
pe dinafara si pe dinauntru?

Cel mai des traim sarind intr-un picior,
ca sa ne-nbucuram poate.
Aceasta-i deci
pasiunea
noastra,
unica distractie si pierdere de vreme.

Nerabdatori, noi ne simtim inghesuiti atunci 
cand sambata seara
patrundem in sinea noastra.
Imbaiati, cu sufletul pieptanat la carare, carliontat,
in sinea noastra, sub tavan ne plecam capetele,
sarim deci
asezati.

Dar sa patrunzi 
in tine insuti
- asta nu-i ca atunci cand intri pur si simplu intr-o carciuma...

Nu ne este frica de moarte
asa cum sunt infricosati cei care de mult timp s-au catarat
pe grinzile de sus ale orologiilor.
Cu siguranta moartea a pierdut actele noastre,
nici nu mai stim cum sa murim
si de aceea
traim tot timpul.

Cel mai des traim sarind intr-un picior,
ca sa ne-nbucuram poate.
Aceasta-i deci
pasiunea
noastra,
unica distractie
si pierdere de vreme.

Si iata,
la vecinu' in taina transformara viata intr-o afacere,
ei traiesc deci mestesugareste,
pe casa si-au pus o firma.

Cine vrea poate sa se convinga
care-i nivelul profesional
al prearespectatei
intreprinderi." 

Pal'o Bohus 

"Calatorind in tara fagaduintei"

Ne faceam ca ploua. Si ploua. Neintrerupt.

 JOI, 6 decembrie 2012, ora 19, la Sala Studio a Teatrului National "Radu Stanca" din spatele Casei de Cultura a Sindicatelor.

un spectacol de si cu: Laura Maria Ilea
cu participarea actorului: Liviu Vlad

dramatizare: Laura Maria Ilea

imagine: Daniel Munteanu
light desigh: Liviu Vlad
asistent: Andra Ocnaru

"O domnişoarã cu picioare pare.
Şi trei pitici. Pitiţi într-o copleşitoare însingurare.

Şi îndrumaţi- prin ceaţã, frig, frisoane, insomnii- spre un anume gând, spre un anume dor, spre o anume stare.
Spre cel mai frumos vis.

În rest, nu mai conteazã, doar ca mintile şi sufletele noastre pitice, care or mai fi dacã or mai fi, câte or mai fi pe unde or mai fi, sã priceapã cel mai mãrunt şi mai aspru şi mai trist sens al lumii: cã totul e iubire, iubire de pitic, sublimã, ultimativã, tivã, nativã, narativã, locomotivã iubire de pitic, cea care anuleazã într-o clipã coordonatele ştiute ale lumii, cea care poate face abstracţie de orice."

Va asteptam cu drag, sa ne cunoastem asa cum ne stim: cu pitici!

"Si tu esti singuros, ca si mine. Da, desigur. E sigur de sigur.
Eu chiar stiu ce inseamna sa te ascunzi. De la atata tacere incepi sa auzi vantul, furnicile, apa, fumul... Asta e tot, lumea intreaga a fost facuta asa, cu doi pitici muti, tacuti. Si daca cumva mai exista si altceva in afara de asta, atunci lucrurile alea trebuie sa fie foarte putine... ".

Daca nu ati intalnit inca pitici pititi si uneori peltici, aveti ocazia sa-i cunoasteti pe Usi, Altfred si Regretel in seara zilei de 6 decembrie.
Va asteptam cu drag!

actorul, ca si poetul...

"Fantezia, ce altceva este dansa, decat o incredintare, o totala lipsa de suspiciune, o absoluta lipsa de sentiment al concurentei, deci al invidiei. In cazul poeziei, lipsa de invidie, absenta instinctului de concurenta are o adevarata natura creativa. De ce? Pentru ca firea genuina a gandirii poetice naste lucruri, naste obiecte, naste oua siderale si albe.  Aici, sub aceasta bolta stelara, se ciocneste, in cinstea invierii cuvantului cu oua albe, nefierte. Galbenusul si albusul se scurg in cuvant pana cand el ia faptura lui Fat- Frumos. 

Sa-i iubim pe visatori! Mi-aduc aminte ca derbedeul sacru de Panait Istrati, intr-una din cartile lui labartate si de nobil suflet, prin gura personajului sau autobiografic Adrian Zografi, intr-o tanjire a acestuia sub canicula si lenea izbavitoare a unui Nil tanzand spre Alexandria, gandea sau visa cam asa: Ei, si ce daca mi s-a dus viata pe apa sambetei si n-am apucat sa compun macar un sir de versuri. N-am decat sa ma gandesc la Iliada si sa visez ca am scris-o eu. Ce liniste, ce fericire, ce echilibru! (citez din memorie)

Daca mintea mea n-ar fi edificat piramidele din Egipt, daca ochii mei n-ar fi pictat panzele lui Van Gogh si daca cea mai buna si mai misterioasa elegie a lui Rilke n-ar fi fost scrisa de mine intr-o noapte de sambata, cu tampla sub perna si secret, si apoi atribuita lui, ce credeti domniile voastre, ca aceste minunatii ar exista intr-adevar?
Nu, nu se poate sa vezi zane, daca nu esti zanatic! (222)"

"Fiziologia Poeziei" - Nichita Stanescu

Fericit cine are minte sa priceapa. :)

Asculta RADIO VOCEA SUFLETULUI 

Eu am plecat dupa flori de mai
albastre :)
 



Si sa nu uitati, astazi de la ora 19- spectacolul "Faust" in regia lui Silviu Purcarete. 
Hala Balanta, SIBIU. Va asteptam cu drag!

bucuria de a compune

"Draga Titu, cine crede ca taina artei sau insasi poezia este o afacere personala sau individuala, vai lui! Taina artei sau insusi harul poeziei sunt ale unui nat intreg, daca nu cumva ale omului in genere. Ma intorc si zic: cel putin poezia, daca nu cumva chiar si profunzimile ei nu au natura concurenta si catusi de putin natura clasamentelor. Orice artist adevarat e mai bun sau mai putin bun decat sine insusi si niciodata mai bun sau mai putin bun decat alt artist adevarat. Bucuria de a compune un vers este asemuitoare cu fericirea de a saruta o femeie iubita. La urma urmelor, cum de nenumarate ori ti-am zis si ti-am zis, arta este o culme a moralei. Sau, mai bine spus, frumosul este surasul puritatii. 

Draga Titu, nici nu stiu ce m-a apucat sa-ti scriu aceasta scrisoare. Nu cred ca ti-am scris-o nici din singuratate si nici din melancolie. Mi s-a facut pur si simplu dor de versurile tale si, atunci, cu grabire, ti-am spus si eu cateva cuvinte cunoscute si de care sunt sigur ca exprima adevarul. Tu ce mai scrii? 

Al tau, batranul Nichita"

Vietate (II)

Premiera “Ne fãceam cã plouã. Şi ploua. Neîntrerupt” dupa Matei Florian

Joi, 1 Noiembrie 2012, ora 19:00
Sala Studio a Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu
(din spatele Casei de Cultura a Sindicatelor)

PREMIERA SPECTACOLULUI 

“Ne fãceam cã plouã. Şi ploua. Neîntrerupt” 
dupã “Şi Hams Şi Regretel”de Matei Florian

un spectacol de si cu: Laura Maria Ilea

cu participarea actorului: Liviu Vlad

dramatizare: Laura Maria Ilea

asistent: Andra Ocnaru

imagine: Daniel Munteanu

"O domnişoarã cu picioare pare. 
Şi trei pitici. Pitiţi într-o copleşitoare însingurare.

Şi îndrumaţi- prin ceaţã, frig, frisoane, insomnii- spre un anume gând, spre un anume dor, spre o anume stare. 
Spre cel mai frumos vis.

În rest, nu mai conteazã, doar ca mintile şi sufletele noastre pitice, care or mai fi dacã or mai fi, câte or mai fi pe unde or mai fi, sã priceapã cel mai mãrunt şi mai aspru şi mai trist sens al lumii: cã totul e iubire, iubire de pitic, sublimã, ultimativã, tivã, nativã, narativã, locomotivã iubire de pitic, cea care anuleazã într-o clipã coordonatele ştiute ale lumii, cea care poate face abstracţie de orice. 

Va aşteptãm cu drag la Premierã, sã ne cunoaştem aşa cum ne ştim: cu pitici." - Laura Maria Ilea

niciodata

Nichita Stanescu  - Cai (Niciodata)
    
  Asculta  mai multe  audio   traditionala

atat cat pot eu sa vad

Oare ce stim noi, cu adevarat, despre Rosia Montana, despre Tablitele de la Tartaria, despre stramosii nostri, despre acest pamant, despre cei care iau decizii fara ca noi sa stim incotro ne vor duce acestea si care anume parte din suflet ne-o vom vinde, alegand sa nu facem nimic?
Ce stim noi despre cei care schimba regula jocului chiar in timpul jocului? Cine sunt ei si pe cine (ne) reprezinta? Ce stim noi despre cei care ocupa functii menite a ne face sa ne simtim in siguranta, dar care, atunci cand stau fata in fata cu noi ne privesc cu aroganta, ne raspund cu aroganta, ne rad in fata cu o nesimtire iesita din comun... sa nu mai vorbesc de limbajul lor corporal, sa nu mai vorbesc despre inflexiunile vocii care tradeaza de la un kilometru minciuna... ce sa mai vorbesc?! Cine mai sta sa-si ocupe timpul cu astfel de nerozii, dragii mei? Cand exista mici, bere si capionate de fotbal, mai stiu eu ce X, Y, Z Factory sau altele de felul acesta. Trebuie sa fii nebun sa studiezi cum sta treaba cu limbajul corporal. Macar asa, un pic... DA! Va fi una din postarile acelea.

Daca aveti ocazia sa vizonati pe undeva filmele "Rosia Montana- un loc la marginea prapastiei" sau "Dacii- adevaruri tulburatoare" sau "Dacia: mostenirea pierduta a Romaniei" poate ati intelege si voi de ce am ajuns acasa cu sufletul mai ingandurat, mai greut, mai apasat, mai abatut... 

Ce sa va povestesc, de unde sa incep, oare? 
De la turla bisericii din Rosia Montana, ingropata in noroaie si mizerii? De la crucile strabunilor celor care si-au parasit locul natal pentru un pumn de aur ... cruci a caror varfuri de-abia pot fi zarite din namol si ruina? De la bunica cea care a fost dusa de nepotii ei in azil si a fugit noaptea de acolo, pentru a se intoarce acasa, in Rosia si a vedea cu proprii ei ochi cum ii este daramata casa copilariei? Sau poate despre caii salbatici din Letea? Sau despre intrebarea adresata astazi de un "intelectual" de marca al acestei tari lui Daniel Roxin: "Credeti ca dacii se trag din maimuta?" Hahaha, ce ne-am mai ras! Nu ne-am ras, dar am aplaudat raspunsul nobil al lui Daniel: "Nu am sa raspund la aceasta ironie!" Bravo, Daniel! A, nu, poate ca ar trebui sa vorbesc despre domnul numit Gheorghe Alexandru Niculescu, desi, nici cu asta nu as pleca la culcare... Am fost la un pas de a merge sa-i spun: "Domnule, imi permiteti sa va spun ca sunteti un ne-simtit?" Si va dau cuvantul meu ca nu-mi amintesc, sincer, cand am spus asta cuiva ultima data! Dar, pe cuvant, asta mi-a venit sa fac! Si sincer, imi pare nespus de rau ca nu am facut-o! Pentru ca, mai toate raspunsurile sale au fost de felul: "Imi beau cafeaua de dimineata pe Tablitele de la Tartaria". Asta la intrebarea: "Cum protejeaza institutul de arheologie aceste Tablite?". Atunci am urlat, ca n-am mai putut: "Gata,ne-am lamurit! Multumim frumos!"

Repet, de limbajul corporal nici nu mai pomenesc...! Dinainte sa-si deschida gura m-am prins ca il va ataca pe Daniel! Acuma, sincer, ce altceva sa faca acest individ? Sa poarte o discutie inteligenta?!? Da, ar fi fost frumos si constructiv, desigur. Sa aflam pareri diferite despre stramosii nostri, sa ascultam argumente pro si contra, nu ironii si maimutarii. Din pacate, oamenii astia au functii, oamenii astia, care isi permit de fata cu o sala plina de oameni sa dea astfel de replici- iau decizii pentru noi!!! Asa sa stiti! Daca mai vreti sa stiti.

Daaaaaa... si sa iesi apoi cu toata incarcatura asta afara din sala si apoi sa-l auzi pe acelasi individ (l-am auzit cu urechile mele, va rog sa ma credeti pe cuvant!) afirmand ca dacii au fost niste salbatici si niste drogati- e prea mult, dragii mei! E prea mult, pentru ca eu sunt nebuna aia care VISEAZA 'chestii'. Si, printre altele, mi-am visat si strabunii. Si, credeti-ma- sau macar faceti un minim efort de imaginatie: cum e, oare, sa-ti visezi mama, dupa ce ea a trecut dincolo? Sau cum e sa-l visezi pe cel drag, dupa ce a trecut dincolo? Eeee, apoi ganditi-va cum e sa-ti visezi strabunii, ce poti sa simti si cum te poate modifica asta? (daca nu esti vreaun ne-simtit, desigur!). In fine...

Da, prin urmare, dacii au fost niste salbatici si niste drogati. In clipa in care m-am intors brusc inspre el, individul a inceput sa o dreaga, ca na, inhalau plante, chestii, fierturi... niste ciudati, ma, dacii astia, salbatici ciudati. Da nu uitati despre cine vorbim, da? Ca domnul asta nu e chiar nobody in za country... Asta e unul dintre aia care "cerceteaza", caute sa afle si sa ne zica noua apoi cum sta treaba, da? ... E platit pentru munca asta, fratilor, intelegeti? 

Am plecat pe o terasa, sa beau o cafea... cu toata amaraciunea acestor vorbe in suflet. Ca o otrava a lucrat in mine si n-am reusit inca sa o opresc... Cum sa-mi faca cineva mama- o drogata si o salbateca? Mama, care ma viseaza si stie exact dupa ce a visat- cum sta treaba, de la km distanta- cu mine? Cum sa zica cineva asta de bunica mea, care ma punea pe picioare cu un descantec si cu o cana de ceai, ce nu reusea niciun medicament din lume?!? Cum sa zica cineva asta de strabunii mei, a caror sange urla in mine?

Pe terasa n-am gasit daci... am gasit oameni bucurosi ca au timp de bere, de mancare si de ecrane mari care sa-i spele pe creier. Am vrut sa-i intreb ce stiu despre Rosia Montana? Am vrut sa cred ca macar unul imi va spune ceva si despre niste galerii romane pe cale a fi naruite si nu imi va vorbi doar despre aur si alte cele. N-am mai intrebat nimic! Mi-am baut cafeaua si m-am gandit ca mai bine sa fiu eu schimbarea pe care vreau sa o vad in lume!

Si am sa ma duc la culcare doar dupa ce ma bag la un dus fierbinte, care o sa ma spele de otrava asta care mi-a intrat in suflet si apoi, inainte de culcare, am sa cer eu iertare strabunilor, in locul acestui om (sau ce-o fi el). Si am sa merg la culcare multumind oamenilor care lupta sa descopere adevarul (care o fi el, important e ca lupta in timp ce altii doar scuipa venin peste tot in jurul lor si atat), celor care iarasi lupta si nu accepta ca in mijlocul tarii sa avem o gaura 'avida' care inghite in noroi si cianura biserici, asezaminte, galerii romane sau suflete omenesti.
Am sa-i multumesc si "batranului intelept" cu barba, spirit stravechi care apare uneori prin Rosia Montana, indicand locurile pline de aur celor care au scopuri nobile de a construi scoli sau biserici, sau pedepsindu-i aspru pe cei lacomi si ipocriti, care calca peste oricine pentru a-si satura foamea hapsana si de nesaturat din intunecatul lor suflet, tradandu-si pentru un pumn de aur si pamantul sfant in care s-au nascut si parintii si fratii si strabunii. Si am sa-l rog pe acest spirit stravechi sa ne ierte si sa ne apere si de acum incolo de acesti tradatori si tirani. Si am sa adorm cu gandul ca exista oameni ca Daniel pe lume, care au puterea de a spune: "nu am sa raspund la acesta ironie!" oameni ca Iulian Ignat, care a oferit premiul Formula AS filmului "Rosia Montana- un loc la marginea preapastiei", argumentand ca atat el cat si echipa Formulei As sunt sustinatori ai acestei cauze, ca mai exista oameni- precum regizorul filmului Rosia Montana- care au spus, spun si vor spune: 

            "Rosia Montana e Romania! Salvati Rosia Montana!" 

Eu, ce-am avut de spus, am spus, ca altfel n-as fi putut... Si, vorba ceea: 
               cina are urechi de auzit, sa auda!