laura maria ilea: Premiera “Ne fãceam cã plouã. Şi ploua. Neîntrerupt” dupa Matei Florian

joi, 25 octombrie 2012

Premiera “Ne fãceam cã plouã. Şi ploua. Neîntrerupt” dupa Matei Florian

Joi, 1 Noiembrie 2012, ora 19:00
Sala Studio a Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu
(din spatele Casei de Cultura a Sindicatelor)

PREMIERA SPECTACOLULUI

“Ne fãceam cã plouã. Şi ploua. Neîntrerupt”
dupã “Şi Hams Şi Regretel”de Matei Florian

un spectacol de si cu: Laura Maria Ilea

cu participarea actorului: Liviu Vlad

dramatizare: Laura Maria Ilea

asistent: Andra Ocnaru

imagine: Daniel Munteanu

"O domnişoarã cu picioare pare.
Şi trei pitici. Pitiţi într-o copleşitoare însingurare.

Şi îndrumaţi- prin ceaţã, frig, frisoane, insomnii- spre un anume gând, spre un anume dor, spre o anume stare.
Spre cel mai frumos vis.

În rest, nu mai conteazã, doar ca mintile şi sufletele noastre pitice, care or mai fi dacã or mai fi, câte or mai fi pe unde or mai fi, sã priceapã cel mai mãrunt şi mai aspru şi mai trist sens al lumii: cã totul e iubire, iubire de pitic, sublimã, ultimativã, tivã, nativã, narativã, locomotivã iubire de pitic, cea care anuleazã într-o clipã coordonatele ştiute ale lumii, cea care poate face abstracţie de orice.

Va aşteptãm cu drag la Premierã, sã ne cunoaştem aşa cum ne ştim: cu pitici." - Laura Maria Ilea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

"Si ma gandesc daca nu va fi vesnic asa, daca arta aceasta, incordata si dezmatata nu se va naste mereu din instrainarea noastra, din angoasa si nemultumirea noastra. Un fel de tentativa de reconciliere cu Universul acestor fragile, nelinistite si pline de dorinti creaturi care sunt fiintele umane. Pentru ca animalele nu au nevoie de asa ceva: le ajunge simplul fapt ca traiesc. Pentru ca viata lor se scurge armonios, multumindu-se cu necesitatile atavice. Si viata li se scurge de la nastere pana la moarte in ritmul fericit care nu e tulburat niciodata nici de disperarea metafizica, nici de nebunie. Pe cand omul, ridicandu-se pe labele dinapoi si prefacand in secure prima piatra ascutita, a pus bazele grandorii si in acelasi timp ale angoasei lui; pentru ca va inalta cu mainile lui aceasta constructie atat de impunatoare si de ciudata care se numeste cultura, si va purcede astfel la marea lui sfasiere, caci va fi incetat sa mai fie un simplu animal, fara sa fie inca nici Dumnezeul pe care i-l sugereaza spiritul. Va fi o fiinta duala si nefericita, care se misca si traieste intre pamantul animalelor si cerul zeilor lui, care si-a pierdut paradisul pamantean al inocentei, fara sa ajunga la paradisul ceresc al mantuirii...
... si atunci, oamenii nemultumiti, putin orbi si oarecum nebuni incearca sa regaseasca pe dibuite acea armonie pierduta a misterului si a sangelui, pictand sau descriind o realitate diferita de cea care, din nefericire, ii inconjoara, o realitate care pare adesea fantastica si nebuneasca, dar care, ciudat, se adevereste a fi, pana la urma, mai adanca si mai adevarata decat cea de toate zilele. Si astfel, visand putin pentru toti, aceste fiinte fragile reusesc sa se ridice deasupra nefericirii individuale, transformandu-se in interpreti si chiar in salvatori (indurerati) ai destinului colectiv." Ernesto Sabato