ce am inteles in cele din urma...

tu ce alegi sa fii?

Oficialilor!

"De noi le e frică – nu de atei, nu de infractorii nativi, nu de soldații inamicului. Cu ăștia se descurcă: sunt o predestinare; sunt ca și ei – doar că de cealaltă parte. Armistițiile îi așează la aceeași masă. Îi îmbată aceeași băutură, îi iubesc și îi inșeală aceleași femei, servesc același patron, citesc aceeași carte. Sunt peisajul aceluiași decor și se regăsesc pe aceleași tabele.

De noi le e frică: suntem copacii care le ocupă parcarea, suntem partitura indescifrabilă a muzicii neascultate de la nunțile lor, jokerul din pietre, ora inexactă, „probabilul” din timp, peștera nevizitată, cortul fără tabără, apa necontorizabilă, factura fără adresă și fără destinatar. Suntem partea de cuantică din fizica lor. Radicalul din minus unul lor.
Așa cum ei, oficialii, sunt o insultă la adresa libertății în general și a dreptului în particular. Lanțul de la câine, e-urile din pâine, dăunătorul din natură, ura din cultură. Anomalii sufletești. Cancerul îngerilor.
Inclasabilii – cum spunea unul dintre ei – sunt în afara legii și tocmai de aceea extrem de corecți. „Extrem” inseamnă deopotrivă „dincolo” și „frumos”: „atipic” și „nelocalizabil”, o hartă de pe care mâna cartografului șterge granițele, cea a criticului, manualele, cea a geneticianului, genele, cea a profetului, viitorul...
Cronicari indisciplinați ai propriilor visuri, suntem redactorii fără chef ai coșmarurilor lor. Energia noastră se disipează în meditații necuantificabile. Sculptăm lumina, iar becurile lor ne încurcă, așa cum pe ei în încurcă invizibilitatea noastră, imaterialitatea lucrărilor noastre, absența noastră de la orice recensământ. Suntem treji niciodată și suntem beți nicăieri.
Viața oficialilor e un trai de pe ieri pe poimâine din care lipsește minunea de acum.

~ preluat de pe timebomb ~

concluzii

Asta e ceea ce eu numesc nebunie si curaj!

doar nu crezi...

„Toate aceste lucruri - femeile cu care am greşit, acţiunile cu care am greşit, circumstanţele în care am greşit, toate acestea sunt unelte pentru poet. Un poet trebuie să considere toate lucrurile ca fiindu-i date, chiar şi nenorocirile. Nenorocirile, înfrângerea, umilinţa, nereuşita, acestea sunt uneltele noastre. Doar nu crezi că atunci când eşti fericit poţi să produci ceva.” (Borges despre el insusi...)

oda marii

"Aici, langa insula,
marea,
si ce noian de mare,
se revarsa
din sine
in fiece clipa,
zice ba da, ba nu,
ba nu, ba nu, ba nu,
zice ba da, in azur,
in spuma, in galop,
zice ba nu, ba nu.
Nu poate sa stea linistita,
„ma cheama marea" repeta,
se lipeste de-o stanca,
nu izbuteste s-o-nduplece,
atunci,
cu sapte limbi verzi,
de sapte caini verzi,
de sapte tigri verzi,
de sapte mari verzi,
o mangaie, o saruta,
o umezeste,
si se bate in piept,
repetandu-si numele.
O, mare, asa te cheama,
tovarase ocean,
nu pierde vreme si apa,
nu te zbuciuma atata,

ajuta-ne ;
suntem maruntii pescari
oamenii tarmului,
ne e foame si frig
si ni-esti dusman.
Nu lovi asa tare,
nu striga-n acest fel ;
deschide sipetul verde
si pune-n mainile
fiecaruia,
daru-ti de argint:
pestele nostru
cel de toate zilele.
Aici, in fiece casa
il dorim,
de-ar fi de argint,
de clestar sau de luna ;
el s-a nascut
pentru sarmanele
vetre de pe pamant.
Nu-I pastra,
hapsano,
ca pe-un rece fulger lichid,
ce sageteaza
sub undele tale.
Vino, deschide-te,
lasa-l
sa fie captivul
mainilor noastre,
ajuta-ne, oceane,
verde si adanc parinte,
sa punem capat, o data, pamantenei mizerii. Lasa-ne
sa culegem nesfarsita recolta a fapturilor tale,
graul si strugurii tai, bivolii si metalele tale,
splendoarea-n ape scaldata si profundele roade.
Parinte ocean,
noi stim cum te cheama,
toti pescarusii imprastie
numele tau in nisipuri ;
potoleste-te, rogu-te,
inceteaza coama sa-ti scuturi,
nu mai ameninta,
cerul nu-l mai musca
cu frumosii tai colti,
lasa-te o clipa
de vitejiile tale,
si da-ne, da fiecaruia,
fiecarei
femei si fiecarui copil,
un peste mare sau mic,
in fiece zi.
Iesi pe toate caile
lumii
si imparte peste
si striga
striga,
sa te auda toti,
toti truditorii sarmani,
si sa spuna atunci cand se isca la gura minei :
„Uite ca vine batranul ocean, sa imparta peste".
Si iarasi vor cobori in intuneric zambind,
si pe strazi si in paduri oamenii vor zξmbi
si pamantul, cu un zambet oceanic.

Dar
daca nu ai pofta,
daca nu ti-e pe voie,
asteapta,
asteapta-ne,
sa chibzuim,
in primul rand
sa-ncheiem
socotelile noastre-omenesti,
pe cele mari, mai intii,
si restul, dupa aceea.
Atunci
te vom strapunge,
vom intra, taindu-ti talazul,
cu pumnale de foc,
pe cai electrici sari-vom,
improscandu-ti spuma ;
ne-om scufunda
cantand,
pana ce vom atinge
adancul maruntaielor tale ;
un fir atomic
te va incinge ;
sadi-vom
in livada-ti adanca
pomi
de ciment si otel ;
te-om ancora
de maini si picioare,
deasupra ta,
oamenii vor trece, scuipand,
taindu-ti ciorchinii,
faurindu-ti fraie,
incalecandu-te si imblanzindu-te,
stapanindu-ti sufletul.

Dar asta va fi
atunci cand noi, oamenii,
vom fi rezolvat
problemele noastre,
marea,
marea problema.
Totul vom rezolva,
incetul cu-ncetul :
pe tine, ocean, te vom sili
si pe tine, pamant,
sa faceti minuni,
caci in noi insine,
in lupta noastra,
se afla painea si pestele,
se afla minunea. "

Pablo Neruda

Ca bine spunea prietena draga sufletului meu:

furtuna nu poate spulbera decat ceea ce nu este durabil.

Cam aceasta ar fi concluzia pe luna august! Si totusi, nu inteleg un singur lucru: dupa ce facem un anume compromis, dupa ce mergem pe un anume drum impotriva inimii si a sufletului nostru, cum savuram dimineata cafeaua? Cum savuram in amurguri gustul vinului ales? Cum ne purtam trupul pe strada printre ceilalti semeni? Cum imbratisam? Cum salutam? Si cat de mare este efortul de a ne minti ca suntem aceiasi? Si oare, tigara, o tinem intre degete cu aceeasi eleganta? Si oare ochiul straluceste la fel de intens? Si oare stim ca uneori decizia noastra omoara un vis?

The sea it swells like a sore head
And the night it is aching
Two lovers lie with no sheets on their bed
And the day it is breaking

On rainy days, we'd go swimming out
On rainy days, swimming in the sound
On rainy days, we'd go swimming out

You're in my mind all of the time
I know that's not enough
If the sky can crack, there must be some way back
For love and only love

Electrical Storm
Baby don't cry

Car alarm won't let ya back to sleep
You're kept awake dreaming someone else's dream
Coffee is cold, but it'll get you through
Compromise, that's nothing new to you

Let's see colours that have never been seen
Let's go to places no one else has been

You're in my mind all of the time
I know that's not enough
Well if the sky can crack, there must be some way back
To love and only love

Electrical Storm
Baby don't cry

It's hot as hell, honey, in this room
Sure hope the weather will break soon
The air is heavy, heavy as a truck
Need the rain to wash away our bad luck

Hey-yeah, hey-eeyay

Well
If the sky can crack,
there must be some way back
To love and only love

Electrical Storm
Electrical Storm

Baby don't cry
Baby don't cry

se cosi è

E sarà mia colpa, Se cosi è?