laura maria ilea: Ghidul Copilariei Retrocedate

luni, 3 mai 2010

Ghidul Copilariei Retrocedate

de Andrei Codrescu, Gavriil Pinte & Florentina Mocanu

Regia: Gavriil Pinte
Costumele: Roxana Ionescu
Decorul şi ilustraţia muzicală: Gavriil Pinte

Cu: Maria Anuşcă, Ioana Blaga Frunzescu, Simina Contraş, Cristina Flutur, Laura Ilea, Iulia Popa, Cătălina Sima, Cristina Stoleriu, Arina Trif, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Cătălin Grigoraş, Cătălin Neghină, Gelu Potzolli, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Ciprian Scurtea, Liviu Vlad, Adrian Grigoraş.

"In basmele populare romanesti, lacrimile tinerelor fete se prefac in flori. Dar ce se intampla cu lacrimile batranilor poeti? Ele se prefac in tinte ascutite, in stalpi ruginiti, in carlige de pescuit, sulite, sarma ghimpata. Lacrimile lor sunt amare! Nu lasati poetii sa planga!"

"Acum plang rar. Cateodata sunt plin de dragoste sau de regrete si simt cum imi vin lacrimile- dar de obicei le opresc. Mi-e teama ca daca incep sa plang n-am sa ma mai opresc niciodata."

- Avanpremiera 1, 2, 3:

30 aprilie, 1 mai, 2 mai, Casa Artelor, Piata Mica, ora 19:OO

- Avanpremiera 4:

19 mai 2010.

Premiera oficiala in cadrul Festivalului International de Teatru , Sibiu 2010.

Va asteptam cu drag la teatru!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

"Si ma gandesc daca nu va fi vesnic asa, daca arta aceasta, incordata si dezmatata nu se va naste mereu din instrainarea noastra, din angoasa si nemultumirea noastra. Un fel de tentativa de reconciliere cu Universul acestor fragile, nelinistite si pline de dorinti creaturi care sunt fiintele umane. Pentru ca animalele nu au nevoie de asa ceva: le ajunge simplul fapt ca traiesc. Pentru ca viata lor se scurge armonios, multumindu-se cu necesitatile atavice. Si viata li se scurge de la nastere pana la moarte in ritmul fericit care nu e tulburat niciodata nici de disperarea metafizica, nici de nebunie. Pe cand omul, ridicandu-se pe labele dinapoi si prefacand in secure prima piatra ascutita, a pus bazele grandorii si in acelasi timp ale angoasei lui; pentru ca va inalta cu mainile lui aceasta constructie atat de impunatoare si de ciudata care se numeste cultura, si va purcede astfel la marea lui sfasiere, caci va fi incetat sa mai fie un simplu animal, fara sa fie inca nici Dumnezeul pe care i-l sugereaza spiritul. Va fi o fiinta duala si nefericita, care se misca si traieste intre pamantul animalelor si cerul zeilor lui, care si-a pierdut paradisul pamantean al inocentei, fara sa ajunga la paradisul ceresc al mantuirii...
... si atunci, oamenii nemultumiti, putin orbi si oarecum nebuni incearca sa regaseasca pe dibuite acea armonie pierduta a misterului si a sangelui, pictand sau descriind o realitate diferita de cea care, din nefericire, ii inconjoara, o realitate care pare adesea fantastica si nebuneasca, dar care, ciudat, se adevereste a fi, pana la urma, mai adanca si mai adevarata decat cea de toate zilele. Si astfel, visand putin pentru toti, aceste fiinte fragile reusesc sa se ridice deasupra nefericirii individuale, transformandu-se in interpreti si chiar in salvatori (indurerati) ai destinului colectiv." Ernesto Sabato