"Era anotimpul ideal pentru ochii mei noi.
(...) M-am indepartat usor de Zid si am patruns in inima padurii. O lume secreta si calma. Ciudat de linistita. Era lumea naturii profunde si proaspete in care nu patrunde mana omului. Ma simteam tare bine. Mama Natura e divina. Copaci, plante, vietati... toate isi urmeaza ciclul neintrerupt. Fiecare piatra, fiecare palma de pamant era o marturie vie a unei desavarsite ordini imuabile.
Cu cat patrundeam mai mult in interiorul padurii, cu atat aceasta impresie era mai puternica. Umbrele infricosatoare au disparut rapid, forma copacilor si culoarea frunzelor au devenit tot mai linistitoare, cantecele pasarelelor se auzeau tot mai clar. In luminisurile care se deschideau pe ici-colo, n-am simtit nicio clipa bezna si tensiunea pe care Zidul mi le transmisese in suflet. Oare de ce e atat de mare diferenta intre doua portiuni de peisaj asa de apropiate? Sa fie Zidul de vina? "
Haruki Murakami, La capatul lumii si in tara aspra a minunilor
