"Zilele trecute am vazut un spectacol bun. Foarte bun. "Sa ma ingropati pe dupa plinta" la Teatrul Bulandra in regia lui Yuri Kordonsky. Spectacolul merita un elogiu, dar nu asta vreau eu sa fac aici. Sunt actor, nu critic.
Vreau sa spun altceva. Si cumva, mi-as dori sa ma auda toti actorii - mai ales cei tineri- si producatorii de teatru. Cum stateam in sala si ma uitam la spectacol am avut dintr-o data sentimentul ca publicul din acea sala, un public atent, educat, receptiv, este ultima speranta a Romaniei. Am avut senzatia ca oamenii aia care receptau atat de frumos un spectacol cu o tema profunda, trebuie pastrati asa cum sunt: capabili de o emotie sincera in fata unui teatru de buna calitate. Sau a unui divertisment de buna calitate.
Cu totii suntem de acord ca media romaneasca nu mai propune nimic altceva decat gunoi. Ma refer la televiziunile cu audienta care ar fi putut alege sa joace si rolul de educator al romanului mediu. Dar stim cu toti la ce dejectii s-a ajuns si cum calea pe care a apucat-o majoritatea mediei romanesti generaliste e fara de intoarcere.
In contextul asta mi-am dat seama ca publicul de teatru, publicul care merge la filme bune sau la Ateneu, publicul care rade la umorul lui Malaele, Rebengiuc sau Puric, reprezinta ultima noastra sansa. E ca ultimul copil sanatos intr-un salon de infestati cu un virus necunoscut. Celulele acestui copil ar putea sa-i salveze pe ceilati. Si atunci acest copil trebuie tinut in viata cu orice pret.
Ca sa tii publicul asta in viata, ca sa existe sansa ca la un moment dat de la el sa vina schimbarea trebuie ca actorul, muzicianul, artistul unui asemnea public sa nu faca niciun compromis. Or, asta e extrem de greu, dar vreau sa cred ca nu e imposibil.
Cei care mai fac arta si divertisment de buna calitate au o responsabilitate enorma. Daca spectacolele lor vor face pactul cu mizeria inconjuratoare daca vor prevala "necesitatile subzistentei" atunci singurul copil care mai are celule nepatate si vii, va muri. Si de-abia atunci vom fi o natiune iremediabil infestata. Cei care mai fac un teatru profund si curat au obligatia de a merge inainte cu orice pret, pentru ca viata publicului putin dar fidel sa nu fie curmata.
Trebuie sa recunoastem ca e o responsabilitate enorma, dar eu alta sansa de supravietuire morala si estetica nu vad.
Atata timp cat mergi la teatru si ai sansa ca pentru trei ore dintr-o zi sa devii mai bun si sa primesti un mesaj, mai e o scapare. Arta poate nu te schimba, la fel cum o sticla de apa in mijlocul unui desert nu te poate schimba, insa te poate salva.
PS. Producatorii de teatru risca adesea sa pice in aceeasi greseala pe care au facut-o si televiziunile: sa subestimeze publicul. Iar de aici incepe caderea: cand crezi ca esti mai destept decat publicul tau. De-abia atunci incepe compromisul. Caci daca publicul tau nu e mai destept ca tine, nici tu nu vei tinde spre arta mai inteligenta." Tudor Chirila
